Data actualizării:
Data publicării:

SIMONA HALEP - ALEXANDRA KRUNIC 6-3, 6-3, în SFERTURI DE FINALĂ la SHENZHEN - LIVETEXT

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

SIMONA HALEP - SHENZHEN. Simona Halep s-a calificat joi în semifinalele turnelui de la Shenzhen. Românca a trecut în sferturi de Alexandra Krunic, după un dublu 6-3 aplicat sârboaicei.

Citește și: Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală de la Shenzhen


SIMONA HALEP - ALEXANDRA KRUNIC 6-3, 6-3


UPDATE:

Simona Halep a avut nevoie de puțin peste o oră pentru a trece de sârboaica de pe locul 84 WTA, iar în semifinale o va întâlni pe Saisai Zheng (China, locul 97 WTA). Românca a arătat un joc extrem de solid, reușind câteva execuții superbe, care i-au adus puncte importante. Sportiva noastră nu i-a dat nicio șansă Alexandrei Krunic și a dovedit că, într-adevăr, așa cum a afirmat ieri, jocul ei crește de la meci la meci în China.

Pentru calificarea în semifinale la Shenzhen, românca de pe locul 3 WTA va primi 110 puncte în clasamentul mondial şi un cec în valoare de 29.730 de dolari.

Vezi aici detalii despre viitoarea adversară a Simonei Halep de la Shengzhen


Desfășurarea LiveText a partidei:

--------------------

- 6-3: Simona Halep mai face un break și se impune în fața Alexandrei Krunic, obținând calificarea în semifinalele de la Shenzhen.

- 5-3: Românca servește excelent, face game la 0 și vine la o singură lungime de calificarea în semifinalele de la Shenzhen.

- 4-3: Halep face repede re-break și revine la conducerea setului 2.

- 3-3: Krunic egalează cu un break la 0, care a durat doar 1 minut și 15 secunde.

- 3-2: Sărboaica servește bine, face game alb și rămâne în set, la un break în spatele sportivei noastre.

- 3-1: Simona Halep revine de la 0-30 și își câștigă propriul serviciu, după o scurtă foarte bună trimisă în ultimul punct al game-ului.

- 2-1: Krunic face primul punct al setului 2. Simona Halep dă unele semne de nervozitate și încearcă să se auto-motiveze vorbind cu sine.

- 2-0: Românca își adjudecă un game extrem de disputat. Krunic a avut două mingi de break, dar Simona Halep și-a construit superb punctele și a reușit să anuleze șansele adversarei, după care a închis game-ul cu un ace.

- 1-0: Simona Halep începe cum nu se poate mai bine setul secund, cu un break.

- 0-0: Setul 2 începe cu Alexandra Krunic la serviciu.

--------------------

- 6-3: Românca de pe locul 3 WTA concretizează a doua minge de set și își adjudecă primul act al sfertului de finală cu Alexandra Krunic.

- 5-3: Sârboaica reușește un game alb, iar Simona Halep va servi pentru adjudecarea primul act.

- 5-2: Simona Halep arată un joc tot mai solid și, în ciuda defensivei bune a sârboaicei, sportiva noastră mai face un game și e la o lungime de câștigarea primului set.

- 4-2: Alexandra Krunic reușește primul game al meciului pe propriul serviciu și rămâne în set.

- 4-1: Simona Halep își revine pe propriul serviciu și reușește un game alb.

- 3-1: Seria break-urilor continuă în debutul primul set. Românca se desprinde și servește pentru 4-1.

- 2-1: Sportiva noastră are probleme cu primul serviciu, iar sârboaica profită și returnează bine, reușind să își ia break-ul înapoi.

- 2-0: Simona Halep începe excelent sfertul de finală și face break pe primul serviciu al lui Krunic.

- 1-0: Românca și-a făcut ușor primul serviciu, la 15.

- 09:10 - Meciul Simona Halep - Alexandra Krunic a început. Românca servește.

--------------------

- 09:05 - Cele două jucătoare au ieșit pe teren pentru încălzire. Meciul va începe în scurt timp.

- 08:50 - Sfertul de finală Saisai Zheng - Zarina Diyas s-a încheiat după trei seturi, scor 3-6, 7-6, 6-2, iar în câteva minute va începe partida Simonei Halep. Astfel, dacă trece de Alexandra Krunic, românca va juca în semifinale cu numărul 97 mondial, Saisai Zheng, din China.

- 08:05 - Saisai Zhen a câștigat la tie-break al doilea set al confruntării cu Zarina Diyas, astfel că partida Simonei Halep va începe după setul decisiv din acest meci.

- 07:20 - Meciul dintre Simona Halep și Alexandra Krunic se va juca pe terenul central de la Shenzhen, după încheierea partidei Zarina Diyas - Saisai Zheng, scor 6-3, 2-4. Câștigătoarea acestui sfert va întâlni în semifinale învingătoarea duelului Halep - Krunic.

--------------------

SIMONA HALEP - SHENZHEN. Organizatorii turneului de la Shengzhen au anunțat când se va juca sfertul de finală dintre Simona Halep și Alexandra Krunic.

SIMONA HALEP - SHENZHEN. Sfertul de finală Simona Halep - Alexandra Krunic se va juca joi, nu mai devreme de ora 7:30 (ora României), transmit organizatorii competiției din China. Meciul va fi transmis în format LiveText pe WWW.DCNEWS.RO.

SIMONA HALEP - SHENZHEN. În sferturile de finală de la Shenzhen, Simona Halep o va întâlni pe Alexandra Krunic (Serbia, locul 84 WTA). Sârboaica de 21 de ani a trecut în optimi de Karolina Schmiedlova (Slovacia, locul 73 WTA), în trei seturi, scor 3-6, 7-6, 6-1.

SIMONA HALEP - SHENZHEN. Simona Halep şi Alexandra Krunic s-au mai întâlnit o singură dată în circuitul WTA, în 2014, chiar în turneul de la București. Atunci românca s-a impus în turul secund cu scorul de 6-2, 6-4, după care a câştigat competiția din țara natală.

Vezi și: Halep își avertizează adversarele: "Vreau să merg cât mai departe"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel