
„Până acum, a fost cea mai dură bătălie pe care am purtat-o în viața mea și în cariera mea. Am primit o scrisoare din partea Federației Internaționale de Tenis, prin care mi se comunica că am fost testată pozitiv la o cantitate extrem de mică de Roxadustat.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi scriu antrenorului meu, lui Patrick, pentru a-l întreba dacă am înțeles bine că testul meu de urină a ieșit cu rezultat pozitiv. Din acel moment, m-am putut baza pe el, pe ajutorul lui. Pentru că a fost alături de mine la fiecare pas, am fost în stare să găsim adevărul.
Am simțit sprijinul oamenilor, al fanilor mei, al tuturor, simt că ei nu cred că am luat în cunoștință de cauză o substanță interzisă.
Asta m-a făcut să mă simt mai puternică, să vreau să revin, să muncesc din greu pentru a putea reveni la nivelul de dinainte, dacă nu la un nivel mai înalt. Vreau cu adevărat să revin în tenis și să joc la cel mai înalt nivel,” a declarat Simona Halep, în interviul acordat Tennis Majors.
Halep: Vreau doar să fiu judecată
„Am vrut să tac până se va rezolva cazul. Nu am vrut să ies și să vorbesc pentru că a fost foarte emoționant. (...) Acum simt nevoia să vorbesc în fața suporterilor mei, fanilor mei și publicului, pentru că sunt sigură că ei chiar vor să știe de ce durează atât de mult și chiar simt nevoia să fac asta“, a spus Halep.
Când a fost întrebată cu privire la dopaj, Simona Halep a spus. „Cu bună știință, nu am luat nicio substanță interzisă. Sunt un mare susținător al sportului curat și am fost întotdeauna împotriva dopajului.“
„A fost un șoc. Nu știam cum să mă descurc. Nu știam ce este roxadustat. Nu am mai auzit niciodată despre asta. Am intrat puțin pe net pentru a afla ceva. Am înțeles că este o substanță interzisă“, a mai spus Simona Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscopul săptămânii 2-8 octombrie, cu Mihai Voropchievici. Negru la Vârsători, săptămână plină de reuşite pentru Capricorni
- Olguța Berbec nu se lasă, după ce Niculina Stoican a câștigat procesul: "Merg mai departe. Toată lumea cunoaște adevărul"
- Ţara Galilor a impus limită de viteză de 20 km/h în localitate. Şoferii români, metodă prin care evită să îşi piardă carnetul
- Problemă mare pentru România în 2024 cu prezidenţialele. PNL, PSD, AUR sau USR, cine câştigă
- Pantofii, căştile şi telefonul Laurei Roşca, DJ Lalla, au fost găsite pe malul mării
- Raed Arafat, răspuns ironic pentru primarul din Galaţi, Ionuţ Pucheanu. "Cei deranjaţi de Ro-Alert să nu pună telefonul lângă pat, să îl pună afară"
- Vremea în octombrie. Elena Mateescu, şefa ANM, anunţă la ce temperaturi să ne așteptăm în a două lună de toamnă
- Paracetamolul, pe locul 1 la cauze de toxicitate gravă asupra ficatului. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. "Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală"
- România încă are localități ca acum 100 de ani, în care se pot turna filme precum Moromeții. "La noi e simplu să găsești o lume din trecut și în zilele noastre"
- Elon Musk, pus la punct de Ministerul german de Externe în doar câteva cuvinte pe Twitter