„Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei sunt cele mai prost concepute și contraproductive, din punct de vedere politic, din istoria internațională recentă. Ajutorul militar acordat Ucrainei este justificat, dar războiul economic este ineficient împotriva regimului de la Moscova și devastator pentru țintele sale neintenționate. Prețurile la energie la nivel mondial sunt în creștere, inflația este în creștere, lanțurile de aprovizionare sunt haotice și milioane de oameni sunt lipsiți de gaze, cereale și îngrășăminte. Cu toate acestea, barbaritatea lui Vladimir Putin nu face decât să escaladeze – la fel și stăpânirea lui asupra propriului popor.

A critica sancțiunile occidentale este aproape o erezie. Analiștii Apărării sunt nătângi în privința subiectului. Grupurile de gândire strategică sunt tăcute. Liderii presupusi ai Marii Britanii, Liz Truss și Rishi Sunak, concurează în retorică beligerantă, promițând sancțiuni din ce în ce mai dure fără vreun scop. Cu toate acestea, oricine sugerează scepticism cu privire la acest subiect urmează să fie criticat drept „pro-Putin” și anti-Ucraina. Sancțiunile sunt strigătul de război al cruciadei occidentale.

Realitatea sancțiunilor împotriva Rusiei este că ele invită la represalii. Putin este liber să înghețe Europa în această iarnă. El a redus cu până la 80% aprovizionarea din conductele majore, cum ar fi Nord Stream 1. Prețurile mondiale ale petrolului au crescut, iar fluxul de grâu și alte produse alimentare din Europa de Est către Africa și Asia au fost aproape suspendate.

Facturile interne de gaze ale Marii Britanii se vor tripla într-un an. Beneficiarul principal este nimeni altul decât Rusia, ale cărei exporturi de energie către Asia au crescut, conducând balanța de plăți la un excedent fără precedent. Rubla este una dintre cele mai puternice monede din lume în acest an, întărindu-se din ianuarie cu aproape 50%. Bunurile de peste mări ale Moscovei au fost înghețate, iar oligarhii săi și-au mutat iahturile, dar nu există niciun semn că lui Putin îi pasă. Nu are electorat care să-l îngrijoreze.

Interdependența economiilor lumii, văzută atât de mult timp ca un instrument al păcii, a devenit o armă de război. Politicienii din jurul mesei NATO au fost cu înțelepciune precauți cu privire la escaladarea ajutorului militar către Ucraina. Ei înțeleg descurajarea militară. Cu toate acestea, situația stă invers când vine vorba de economie. Aici toți îl papagalicesc pe Dr. Strangelove. Ei vor să bombardeze economia Rusiei și să o ducă „înapoi la epoca de piatră”.

Aș fi intrigat să știu dacă vreo lucrare a fost depusă vreodată cabinetului lui Boris Johnson care să prezică rezultatul probabil pentru Marea Britanie al sancțiunilor rusești. Se pare că, dacă embargourile comerciale rănesc, acestea funcționează. Deoarece nu ucid oameni în mod direct, sunt cumva o formă acceptabilă de agresiune. Ele se bazează pe o presupunere neo-imperială că țările occidentale au dreptul să ordoneze lumea așa cum doresc. Ele sunt puse în aplicare, dacă nu prin canoniere, atunci prin mușchi capitalist, într-o economie globalizată.

Un specialist al acestui subiect este istoricul economic american Nicholas Mulder, care subliniază că peste 30 de „războaie” ale sancțiunilor, din ultimii 50 de ani au avut un impact minim, dacă nu contraproductiv. Ele sunt menite să „intimideze popoarele în a-și reține prinții”. Cu toate aceste, ele au adus efectul opus. Din Cuba până în Coreea, din Myanmar până în Iran, din Venezuela până în Rusia, regimurile autocratice au fost înrădăcinate, elitele întărite și libertățile zdrobite. Sancțiunile par să insufle stabilitate și încredere în sine chiar și asupra celei mai slabe victime. Aproape toate dictaturile vechi ale lumii au beneficiat de sancțiuni occidentale.

Moscova nu este nici mică, nici slabă. Un alt observator, expertul în Rusia de la Royal United Services Institute, Richard Connolly, a evidențiat răspunsul lui Putin la sancțiunile impuse lui de la capturarea Crimeei și Donbasului în 2014. Obiectivul lor a fost de a schimba cursul Rusiei în acele regiuni și de a descuraja alte agresiuni. Eșecul lor cu greu ar putea fi mai flagrant. Apologeții scuză acest lucru, deoarece embargourile sunt prea slabe. Sancțiunile din prezent, poate cele mai dure impuse vreodată unei mari puteri mondiale, s-ar putea să nu funcționeze încă, dar se pare că vor funcționa în timp. Se spune că ele lipsesc Rusia de microcipuri și piese de schimb pentru drone. În curând, Putin va cere pacea.

Dacă Putin va implora ceva, va fi pe câmpul de luptă. Connolly ilustrează modul în care Rusia „se adaptează încet la noile sale circumstanțe”. Sancțiunile au promovat comerțul cu China, Iran și India. Ei au beneficiat de „insideri care aveau legături cu Putin și cu anturajul conducător, obținând profituri uriașe din înlocuirea importurilor”. Locațiile McDonald’s din toată țara au fost înlocuite cu un lanț deținut de Rusia, numit Vkusno & tochka („Gustos și atât!”). Desigur, economia este mai slabă, dar Putin este mai puternic, în timp ce sancțiunile creionează un nou tărâm economic în Asia, îmbrățișând un rol din ce în ce mai sporit pentru China. Oare situația aceasta a fost prognozată?

Între timp, vestul și popoarele sale au fost cufundate în recesiune. Conducerea a fost zguduită, iar insecuritatea s-a răspândit în Marea Britanie, Franța, Italia și SUA. Germania și Ungaria, private de gaz, sunt aproape de a dansa pe muzica lui Putin. Costurile vieții cresc peste tot. Totuși, nimeni nu îndrăznește să pună în discuție sancțiunile. Este un sacrilegiu să recunoști eșecul lor sau să concepi retragerea. Vestul a fost ademenit în ironia atemporală a agresiunii. În cele din urmă, victima sa cea mai vizibilă este agresorul. Poate, la urma urmei, ar trebui să rămânem la război (n.r. războiul convențional).”

Textul original poate fi consultat aici.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News