Simfonia culorilor în Cotroceni
Grupul ARTUT (Artă Utilă pentru Minte și Suflet) începe seria unei noi expoziții, de astăzi 17 noiembrie până în data de 15 decembrie 2017. Sub coordonarea acelorași două curatoare, astăzi, începând cu ora 19.00, va avea loc vernisajul, în incinta cafenelei Kuber, strada Ernest Juvara, numărul 24, situată în Cotroceni.
”Expoziția SIMFONIA CULORILOR deschisă la cafeneaua KUBER din Cotroceni este o inițiativă a grupării ARTUT – artă pentru minte și inimă. Este o expoziție amplă reunind peste 80 de lucrări aparținând unor pictori din generații diferite. E este o expoziție colectivă în care expun 18 artiști care încearcă să ne încânte prin creații realizate în ulei sau acuarelă. De la desenul elaborat al pictorilor consacrați, la pictura modernă chiar ușor abstractizantă a Florentinei Bazgan publicul poate găsi diferite modalități de expresei. Întreaga organizare a acestui eveniment pornește de la faptul că orice artist trebuie să se supună publicului și să găsească acele forme de expresiei care să ajungă la sufletul privitorilor. Pe de altă parte artiști aflați demult printre cei de ArtUt nu încetează să ne surprindă prin modul în care reușesc să se reinventeze.” a declarat curatorul Maria Alexe, exclusiv pentru DCNews.
[citeste si]
Printre expozanți se numără: Margareta Apahidean, Ana Bărar, Ioana Badea, Florentina Băzăgan, Valentin Baban, Corina Chirilă, Ștefan Domnescu, Andreea Dumitrescu, Cristina Eremia, Carmen Florian, Gabriela Guțescu, Julian, Denis Mihai, Florentina Popescu, Oana Pînzaru, Anita Rădulescu, Costin Ratulea, Neluța Staicuț, Paula Slivinschi, Elena Stănescu, Ana Teodorescu, Alexandru Zană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News