Silaghi asfaltează USL
Ovidiu Silaghi este acuzat de procurorii anticorupție că a făcut trafic de influență, din funcția de ministru al Transporturilor, în favoarea lui Nelu Iordache, administratorul Romstrade, aflat la închisoare pentru fals în înscrisuri și delapidare. Denunțătorul e însuși Iordache, care pretinde că Silaghi i-a cerut, sub umbrela unui aparat de bruiaj, 200.000 de euro, pentru a trage sfori la CNADNR, în vederea anulării rezilierii unor contracte cu firma ”regelui asfaltului”. Silaghi va trage, desigur, destule ponoase în urma acestui dosar, și în plan politic. Factura imediată va trebui însă plătită de liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta, care după ce au s-au ars cu ciorba Fenechiu, au refuzat să sufle în iaurtul Silaghi. Fostul ministru al Transporturilor asfaltează acum USL cu pagube politice.
Premierul Victor Ponta spunea, la Rtv, pe 13 august, că e posibil ca ”autorul” Traian Băsescu să scrie sârguincios la o nouă carte: ”Silaghi - dosar penal”. Un jurnalist i-a amintit asta lui Ponta, în timpul conferinței de presă de la sediul central al USL, de luni seara. Premierul a fost evaziv, s-a fofilat. A conștientizat, poate, că e puțin absurd să sugerezi că Traian Băsescu îi pregătește cuiva un dosar, din moment ce șefii laboratoarelor unde substanțele penale sunt amestecate au fost numiți de președinte, în consens cu premierul. Asta într-o mare vâltoare politică și trecând peste recomandările Comisiei Europene.
Cel mai mare ”damage”, după anchetarea lui Silaghi, îl primește însă Crin Antonescu. Oamenii din partidul său, mai ales cei cunoscuți ca fiind apropiați ai președintelui PNL, acuzați de fapte penale, n-au cum să-l ajute pe Antonescu în cursa prezidențială. Șeful senatului a girat pentru oameni precum Fenechiu și Silaghi, ca să nu mai vorbim despre acceptarea lui Gigi Becali în rândul liberalilor. Și, apropo de liberali, episodul ăsta pictează tabloul unui partid fără resurse. Manopera a fost schițată încă de la cedarea portofoliului Justiției PSD-ului, după plecarea Monei Pivniceru la CCR. PNL a rămas cu mai puțini de 10 miniștri, iar liberalilor nu le pică deloc bine, din punct de vedere al raporturilor cu PSD, eșecurile numirilor în scaunele ministeriale.
Ce câștigă Băsescu și PDL
Nu este un secret că firmele lui Nelu Iordache au dus-o cel mai bine în perioada în care democrat-liberala Anca Boagiu, fina lui Traian Băsescu, conducea importantul minister al Transporturilor. Guvernul a depus, de altfel, plângere penală pe numele Ancăi Boagiu, în decembrie 2012, acuzând-o că l-a ajutat pe Nelu Iordache să obțină niște contracte de achiziții publice.
Închiderea ”regelui asfaltului” pentru deturnarea a 25.000.000 de lei din banii Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale a României a pus încă o pată, dacă mai era nevoie, pe defuncta guvernare PDL. Asocierea lui Silaghi cu Iordache, însă, poate fi folosită ca muniție de Băsescu și oamenii lui. Va urma, probabil, o retorică de genul ”Uite cu cine se întreținea de fapt cel considerat omul de casă al PDL.” Vom auzi acest discurs, dar el nu va spăla cu nimic semnarea acelor contracte păguboase și pe cei care le-au parafat.
Ovidiu Silaghi a fost considerat un simbol al luptei împotriva instituțiilor considerate a fi ale lui Traian Băsescu, după ce liberalul a câștigat procesul cu ANI. Poate că nominalizarea lui Silaghi nu e o greșeală capitală, dar ea ar fi putut fi evitată, pentru ca întreaga scenetă din jurul Transporturilor să nu sfârșească, așa cum se întâmplă acum, făcându-i jocurile lui Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News