SIIJ este legală, conform unei decizii ÎCCJ
Mircea Negulescu, procurorul zis ”Portocală”, și Lucian Onea, șeful său de la DNA Ploiești, au cerut Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) să constate nulitatea rechizitoriului şi a dosarului întocmit de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), prin care au fost trimiși în judecată.
Decizia magistraților de la Înalta Curte a fost de respingere. Mai exact, judecătorii au decis să aplice decizia CCR, care a declarat SIIJ constituţională, nu decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), care declarase că Secţia Specială încalcă legislaţia europeană. Judecătorii susţin că legislaţia europeană prevalează celei naţionale doar în privinţa legislaţiei naţionale infraconstituţionale.
”Curtea reține că o instanță judecătorească are abilitarea să analizeze conformitatea unei dispoziții „din legile interne”, deci aparținând dreptului intern, cu dispozițiile de drept european prin prisma art.148 din Constituție și, în cazul în care constată contrarietatea, are competența să aplice cu prioritate dispozițiile de drept al Uniunii în litigiile ce antamează drepturile subiective ale cetățenilor. În toate cazurile, Curtea constată că, prin noțiunile de „legi interne” și „drept intern”, Constituția are în vedere exclusiv legislația infraconstituțională, Legea fundamentală prezervându-și poziția ierarhic superioară în virtutea art.11 alin.(3) din Legea fundamentală”, se arată în decizia ÎCCJ din data de 8 septembrie 2021.
Instanţele judecătoreşti naţionale nu au „abilitarea de a analiza conformitatea unei dispoziţii din dreptul intern, constatate ca fiind constituţionale prin prisma art. 148 din Constituţie, cu dispoziţiile de drept european”.
------
VEZI ȘI: Leo de la Strehaia a fost condamnat definitiv pentru evaziune fiscală
Leo de la Strehaia a fost condamnat definitiv, miercuri, pentru evaziune fiscală.
on Stelică Mihai, cunoscut în showbiz ca Leo de la Strehaia, a fost condamnat miercuri, 29 septembrie, la doi ani și jumătate de închisoare cu executare într-un dosar de evaziune fiscală. Pentru că faptele se prescriu pe 2 octombrie 2021, s-a dorit o decizie finală cât mai repede.
"Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: I. În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MIHAI ION-STELICĂ la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, prevăzută de art.32 alin.1 din Codul penal rap. la art.8 alin.1 din Legea nr.241/2005 (în reglementarea ulterioară modificării aduse prin Legea nr.55/2021) cu aplic. art.5 din Codul penal. Menţine pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpatului prin sentinţa penală apelată.", arată, printre altele, minuta Curții de Apel București.
Mama, fratele vitreg și vărul, condamnați în același dosar
Mama lui Leo de la Strehaia, Maria Mihai, a fost condamnată în același dosar la doi ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie, "pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat."
Fratele său vitreg, Ioan Mihai, a primit tot doi ani de închisoare, iar vărul său, Gheorghe Gheorghe, un an şi șase luni de închisoare, cu executare în regim de detenţie, tot "pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tentativă la stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat."
Un alt inculpat, Dumitra Ionuț, a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare în regim de detenţie.
Amintim că, în vara aceasta, Leo de la Strehaia și mama lui, Maria Mihai, fratele vitreg, Ioan Mihai și vărul, Gheorghe Gheorghe, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală.
De asemenea, Leo de la Strehaia a fost condamnat la un an și jumătate într-un alt dosar penal, de înșelăciune, iar fiul său, la un an și două luni cu suspendare. În acest caz, decizia nu este definitivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News