Data publicării:
Sigla lui Nicușor Dan, RESPINSĂ de Biroul Electoral Central
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că Nicușor Dan nu își va putea folosi logoul la alegerile locale din 27 septembrie.
„Având în vedere cererea de privind înregistrarea semnului electoral, formulată de domnul Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile locale din anul 2020, înregistrată la BEC cu nr. 270/B.E.C./L/2020 din data de 06.08.20220, luând în considerare dispoziţiile art.59 alin (1) din legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor locale îşi pot stabili semne electorale, pe care le comunică BEC în termen de 10 zile de la constituirii acestuia, în temeiul art. 39 alin. (4) din legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central hotărăşte: art.1 - Respinge cererea privind înregistrarea semnului electoral al domnului Nicuşor Dan, candidat independent”, se precizează în hotărârea BEC publicată pe pagina de internet.
BEC anunță că o decizie similară a fost luată și în legătură cu candidații independenți Dan Cristian Popescu, Gheorghe Man şi Lucian-Tiberiu Bodea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News