Data actualizării:
Data publicării:

Sighiartău, întrebat dacă Vîlceanu sau Ciucă ar putea fi nominalizați să conducă Guvernul: Ar putea fi propuse și alte nume

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Arhiva Foto
Arhiva Foto

Vicepreședintele PNL Robert Sighiartău a spus că PNL are oameni pregătiți să conducă Guvernul.

„PNL are oameni pregătiți să conducă Guvernul. Biroul Executiv propune premierul și apoi se votează”, a spus vicepreședintele liberalilor Robert Sighiartău.

Întrebat dacă Dan Vîlceanu sau Nicolae Ciucă ar putea fi nominalizați pentru a prelua conducerea Executivului, acesta a spus: „Nu știu dacă aceste nume vor fi propuse, dar ar putea fi propuse și alte nume”.

„Avem variante de premier”, a mai spus Robert Sighiartău. „Din punctul meu de vedere, da (n.r. este exclus să fie votat în BEx al PNL un social-democrat pentru funcția de premier al României). Deci, nu există această variantă pentru mine, ca membru al PNL, dar nici pentru partid, că țin legătura cu colegii mei și nu cred că sunt de acord să votăm un premier social-democrat în primul an și jumătate”, a conchis Robert Sighiartău.

Flutur: Am terminat programul de guvernare. Suntem obligați să intrăm în linie dreaptă

„Am terminat programul de guvernare, iar acum suntem obligați să intrăm în linie dreaptă, să desemnăm candidatul de premier și lista de miniștri”, a spus prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur. Acesta crede că Nicolae Ciucă este o variantă de premier.

„Am terminat programul de guvernare. Am lucrat și la capitolul care rezumă programul de guvernare. Acum suntem obligați să intrăm în linie dreaptă, să desemnăm candidatul de premier și lista de miniștri. Țara așteaptă un Guvern și trebuie să rezolvăm!”, a declarat și prim-vicepreședintele PNL Gheorghe Flutur.

„Sunt discuții în partid și votul este suveran”, a mai zis acesta. „Vom ieși cu cea mai bună soluție. Eu sper că vom avea o decizie”, a mai spus Gheorghe Flutur.

Rafila, premier. Ciolacu, răspuns pentru Cîțu

Amintim că liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis, joi, un mesaj lui Florin Cîțu: „Îl anunț că sunt de acord cu Rafila premier”.

„Am înţeles că avem o variantă, domnul Rafila, eu sunt total de acord. Am înţeles din spaţiul public că domnul premier intermar mi l-a propus pe domnul Rafila. Eu îmi asum, ca şi preşedinte al PSD, că îi lămuresc pe colegii mei să fie domnul Rafila prim-ministru”, a spus Marcel Ciolacu. 

Preşedintele PSD a continuat: „Dacă domnul Cîţu mi-a făcut această propunere, îl anunţ că sunt de acord”. 

Liderul PSD nu a vrut să spună dacă Florin Cîţu i l-a propus pe Alexandru Rafila în discuţiile de miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel