Siemens are probleme cu comenzile: Concedii forțate pentru angajați
Grupul industrial german Siemens va impune mai multor mii de angajaţi de la divizia sa de turbine pentru centrale electrice convenţionale să îşi ia o săptămână de vacanţă după Rusalii, din cauza scăderii cererii, informează EFE.
Tranziţia la energiile regenerabile are un impact semnificativ asupra pieţei de turbine mari pentru centralele pe gaz, ceea ce afectează rezultatele Siemens şi obligă grupul să îşi restructureze divizia de Power & Gas (PG).
"Pe fondul diminuării pieţei pentru echipamente de producţie de electricitate, divizia Power & Gas va recurge la întreruperi temporare de activitate", a informat Siemens, adăugând că aceste întreruperi vor începe după sărbătoarea Rusaliilor şi vor dura cel puţin o săptămână.
Vor să reducă masiv costurile
Siemens a adăugat că aceste întreruperi fac parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri destinat reducerii costurilor la această divizie, care are aproximativ 47.000 de angajaţi la nivel mondial şi este responsabilă pentru 18% din veniturile grupului. Printre aceste măsuri se numără reducerea cheltuielilor pentru deplasări, a sponsorizărilor, a costurilor pentru participarea la saloanele comerciale şi a investiţiilor, a explicat Siemens.
Rivalul american General Electric (GE) a anunţat şi el că va elimina 12.000 de locuri de muncă la nivel mondial în cadrul diviziei de Energie (GE Power), relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News