Data publicării:
Siegfried Mureșan: OFICIAL - Lucrările Parlamentului European, reduse la doar o zi pe săptămână
Europarlamentarul Siegfried Mureșan anunță că lucrările Parlamentului European se vor desfășura doar o zi pe săptătămână.
Liberalul Siegfried Mureșan a postat pe o rețea de socializare anunțul privind lucrările Parlamentului European:
"OFICIAL - Având în vedere răspândirea cazurilor de coronavirus, sesiunea plenară a Parlamentului European de săptămâna aceasta va fi redusă la o singură zi de lucru: ziua de marți.
Vom dezbate numai subiectele urgente: epidemia de coronavirus, Bugetul multianual al Uniunii Europene și situația la granița dintre Grecia și Turcia.
Acum, la ora 17.00 (ora Bruxelles-ului), președintele Parlamentului European va deschide sesiunea, va anunța aceste măsuri și va închide imediat sesiunea”, a scris pe pagina sa de Facebook, vicepreşedintele Grupului Partidului Popular European, europarlamentarul Siegfried Mureșan.
Reuniunea, la Bruxelles
Decizia a fost luată luni într-o reuniune de urgenţă a Conferinţei preşedinţilor, din care fac parte preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, şi liderii grupurilor politice europarlamentare.
Iniţial sesiunea plenară din 9-12 martie a PE ar fi trebuit să se desfăşoare la Strasbourg, dar temerile privind creşterea riscurilor răspândirii coronavirusului au făcut ca ea să aibă loc la Bruxelles în mod excepţional.
Citește și: Coronavirus. Ciuhodaru confirmă: Activitatea PE se SUSPENDĂ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News