Data publicării:

Sibiu: Porc mistreţ găsit mort într-o pădure din apropierea unui focar de pestă porcină

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un porc mistreţ a fost găsit mort într-o pădure din apropierea focarului de pestă porcină din localitatea Şura Mică, în judeţ existând, în total, trei astfel de zone, a declarat miercuri, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu, Şerban Ţichindelean, scrie Agerpres.

"Astăzi stăm cu focar declarat la Colun, la Şura Mică, Alămor şi Amnaş. Şi avem pe sistemul rapid de alertă o suspiciune la un porc mistreţ din fondul de vânătoare 20 Şura Mică, de aseară. A fost găsit la Şura Mică, din probele trimise de noi, de la un cadavru de mistreţ, la Cluj, laboratorul din Cluj ne-a confirmat pozitiv proba. Azi-noapte (marţi - n.r.) a fost luată de la Cluj şi în dimineaţa asta, la prima oră, a plecat la Bucureşti pentru a se confirma de către IDSA (Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală) conform procedurii", a spus, într-o conferinţă de presă, Şerban Ţichindelean.

Potrivit acestuia, după ce boala va fi confirmată la porcul mistreţ şi de către laboratorul din Bucureşti, se vor lua măsuri în fondul de vânătoare aflat lângă focarul de la Şura Mică.

Şerban Ţichindelean îi sfătuieşte pe proprietarii de porci din Şura Mică să respecte în continuare măsurile care au fost luate pentru zonele de protecţie şi de supraveghere în cele trei focare care sunt aferente zonei Şura Mică, Amnaş, Alămor.

"Se va face un plan de măsuri după confirmarea bolii privind fondul de vânătoare 20 şi limitrof", a punctat acesta.

Directorul DSVSA Sibiu a precizat că ia în calcul şi o eventuală extindere a pestei porcine în pădurile din judeţ.

"Extinderea focarelor, având în vedere că porcul mistreţ nu poate fi controlat şi are o mişcare de un anumit număr de kilometri zilnic posibil, maxim, vorbim de aproximativ de până la 15 kilometri pe zi, extinderea bolii în mediul silvatic nu poate fi estimată ca a fi oprită sau a fi întinsă raportat la menţiunea făcută anterior", a mai explicat Şerban Ţichindelean.

În judeţul Sibiu există şi o fermă care se află în zona de supraveghere a pestei porcine, respectiv ferma de porci din oraşul Avrig, unde există 600 de animale. Şerban Ţichindelean spune că această afacere "nu este într-o situaţie de impas" din cauza pestei porcine, aici nefiind găsit niciun animal bolnav.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel