Data publicării:

Sibiu: Muncitor forestier, decedat în apropiere de Păltiniş

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, a murit luni, într-o pădure din apropiere de Păltiniş, acesta fiind lovit, din primele informaţii, de o bucată de trunchi care s-a desprins dintr-un arbore, în timp ce efectua lucrări forestiere în zonă, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Salvamont Sibiu, Adrian David, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, autorităţile au fost sesizate de unul dintre colegii bărbatului.

Iniţial, deoarece din primele date, bărbatul ar fi fost grav accidentat, s-a solicitat şi intervenţia unui elicopter SMURD de la Târgu Mureş.

La locul accidentului s-au deplasat un echipaj al Salvamont Păltiniş şi unul de la Ambulanţă. Victima a fost găsită, însă, decedată, prezentând leziuni incompatibile cu viaţa, conform şefului Salvamont Sibiu

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel