SIBcoin. PSD Sibiu critică decizia autorităților locale
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Sibiu
Sibiu
Președintele Organizației Municipale PSD Sibiu, Cătălin Stanciu, critică autorităţile locale care au anunţat iniţial că lansează prima monedă locală din România, SIBcoin-ul, după care au revenit cu precizarea că de fapt este un suvenir, la scurt timp după ce BNR a declarat că ar fi ilegal să fie emisă o monedă la Sibiu.

"SIBcoin"ul lansat miercuri, la Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, este catalogat de PSD Sibiu, drept "un fiasco total".

"La evenimentul de ieri, a fost lansată şi mult disputata monedă locală 'SIBcoin', care s-a dovedit în cele din urmă un fiasco total pentru că, după ce Consorţiul Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 a anunţat că va pune în circulaţie o monedă locală, BNR a reacţionat imediat şi a interzis total această iniţiativă pentru că ar fi fost total ilegal ca o altă monedă să fie lansată în România, alături de cea oficială. Aşa s-a făcut că SIBcoin s-a transformat într-un suvenir care a fost înmânat, ieri, preşedintelui Iohannis, dar care habar nu a avut că acea monedă nu are valoare şi chiar a crezut că ar putea cumpăra produse specifice gastronomiei sibiene folosind SIBcoin-ul", se arată într-un comunicat de presă al PSD Sibiu.

Suvenirul Regiunii Gastronomice Europene Sibiu 2019, "SIBcoin"ul. are o denumire identică cu o criptomonedă rusească.

"Mai mult, ţinem să-i informăm pe sibienii care încă nu au aflat că, la o căutare simplă pe Google, SibCoin-ul este o criptomonedă din Regiunea Siberia, lansată încă din 2015 în Rusia, care circulă în fostele ţări care formau URSS (https://sibcoin.money/). Această monedă apare pe majoritatea site-urilor de tranzacţii pentru criptomonede, valoarea la zi pentru SIBCoin fiind de 0,13 dolari", se mai arată în comunicatul celor de la PSD.

"Este pentru prima dată în viaţa mea când străbat 600 de kilometri dus-întors, pentru a participa la lansarea unui suvenir. Cred că membrii consorţiului din care fac parte şi Primăria Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu au indus publicul într-o regretabilă eroare. Sau probabil au fost ei într-o mare eroare de la bun început, necunoscând legislaţia. Dacă se documentau puţin înainte, aflau şi faptul că moneda SibCoin există deja. De asemenea, am fost contrariat să constat că nu au fost invitaţi toţi consilierii judeţeni şi cei ai Consiliului Municipal Sibiu, aşa cum s-a întâmplat în cazul municipiului Mediaş, de exemplu. Deşi la acest eveniment au fost invitaţi invitaţi înalţi oficiali ai unor reprezentanţe diplomatice din România, organizatorii nu au trimis nicio invitaţie ministrului Turismului, sibian şi el, deşi această instituţie este parteneră în cadrul proiectului, dar nici altor membri ai actualului Guvern," a declarat preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu, Cătălin Stanciu.

Ce spune ministrul Turismului, Bogdan Trif

Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Sibiu, ministrul Turismului, Bogdan Trif, l-a criticat în acelaşi comunicat, pe preşedintele Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a determinat autorităţile locale să facă lansarea programului Sibiu Regiune Gastronomică Europeană 2019 la Bucureşti, nu la Sibiu.

"Sunt dezgustat de comportamentul acestui domn, care nu a reprezentat niciodată interesele sibienilor, iar acum îi tratează din nou ca pe subalternii săi. Sibiul - Regiune Gastronomică Europeană nu este al lui Iohannis, ci al sibienilor, al românilor şi a face un eveniment la Bucureşti, în care să fie sărbătorit Sibiul, este cel puţin jignitor pentru locuitorii judeţului nostru. În calitate de ministru al Turismului trebuie să menţionez faptul că am întâmpinat multe piedici în legătură cu protocolul pe care Consiliul Judeţean Sibiu l-a solicitat Ministerului Turismului pentru ca Sibiul- Regiune Gastronomică Europeană 2019, să fie inclus în proiectele de promovare ale instituţiei pe care o conduc. Doamna Cîmpean, preşedintele CJ Sibiu, a avut nevoie de mai bine două luni să semneze protocolul de colaborare cu Ministerul Turismului, în condiţiile în care ministerul este cel mai important promotor al României. Dezinteresul autorităţilor locale din Sibiu pare să fie moştenirea lăsată de domnul Iohannis după ce a plecat de la primărie la Cotroceni", a declarat preşedintele PSD Sibiu, Bogdan Trif.

Potrivit ministrului Trif, "Sibiul este astăzi pe lista celor mai promovate destinaţii din ţara noastră după ce a fost inclus în Planul de Promovare a României în contextul preluării Preşedinţiei Consiliului UE de anul viitor, de asemenea 3 localităţi din judeţul Sibiu au primit statut de staţiuni turistice şi astfel pot accesa cu mai multă uşurinţă fonduri pentru dezvoltarea turistică".

"De asemenea, Sibiul va avea un birou de informare turistică sub directa coordonare a ministerului, tocmai pentru ca această zonă să fie exploatată la maximum din punct de vedere turistic. Eu ştiu potenţialul turistic al Sibiului şi ştiu câtă nevoie au sibienii de proiecte solide pentru dezvoltarea judeţului şi implicit pentru bunăstarea comunităţii. Iohannis, însă, a uitat de unde a plecat şi preferă să petreacă la Bucureşti, la Clubul Diplomaţilor şi nu alături de sibieni", a mai spus Trif.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat convins, miercuri, că programul "Sibiu, regiune gastronomică europeană 2019" va fi un mare succes, el afirmând că mâncarea din această zonă este cea mai bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel