Data actualizării:
Data publicării:

Și liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat de la sediul partidului

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat de procurori și ofițeri din sediul PSD Arad și dus la audieri. 

Surse din cadrul anchetei au declarat pentru Mediafax că și președintele PSD Arad, Dorel Căprar, a fost ridicat din sediul PSD Arad. De asemenea, procurorii DNA și ofițerii DGA au ridicat din sediul partidului, timp de 3 ore, acte, după care au plecat.

Anterior, șeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, Cristian Ispravnic, fusese ridicat, luni dimineaţa, de la sediul PSD Arad, în cadrul perchezițiilor într-un dosar de corupție, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul anchetei. Potrivit acelorași surse, perchezițiile vizează posibile acte de corupție de la punctul de lucru al DRDP Timişoara din Vama Nădlac II, unde șoferilor ale căror camioane erau cântărite, iar greutatea nu corespundea legilor sau actelor de transport, li s-ar fi pretins „taxe".

Mită de la șoferii de camioane

Mita dată de transportatori pentru ca angajaţii DRDP să nu verifice greutatea reală a camioanelor ar fi fost de până la 100 de euro pe transport, au explicat pentru Mediafax sursele citate. Aceleași surse au spus că în speță este vorba despre faptul că directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, Cristian Ilie Ispravnic, și alți directori i-ar fi constrâns pe angajați să solicite de la șoferii de camioane mită. O parte din șpagă rămânea la aceștia, restul se ducea către parlamentari pentru favoruri, funcții, posturi etc.

Trei parlamentari ar fi vizaţi de perchezițiile făcute de procurorii DNA Timișoara la sediul PSD Arad, respectiv Florin Tripa - deputat PSD de Arad, Dorel Căprar - deputat PSD de Arad şi Ioan Chisăliţă - deputat PSD de Caraş Severin. La ieșirea de la audieri, deputatul PSD Florin Tripa a declarat că are calitatea de suspect în dosarul pentru fapte de corupție întocmit după perchezițiile care vizează posibile acte de corupție de la punctul de lucru al DRDP Timişoara.

Oficial, DNA central a transmis că procurorii de la Timișoara "efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel