Shobby de la Codu Penal, arestat pentru 30 de zile, pentru ucidere din culpă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
13
13

Cântăreţul

Mădălin Drăgan a fost arestat sub acuzaţia de ucidere din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului, informează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Prahova, Radu Dan, a declarat că Drăgan se află în arestul IPJ Prahova.

Anchetatorii au stabilit că, joi, Shobby, aflat la volanul unui autoturism, sub influenţa băuturilor alcoolice, având 2,00‰ grame de alcool în sânge, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu o maşină condusă regulamentar de o femeie în vârstă de 33 de ani.

În urma impactului femeia, care era însărcinată în luna a cincea, a decedat. Totodată, în accident a mai fost rănită şi o altă femeie aflată în maşina victimei, aceasta suferind numeroase contuzii.

Drăgan a încercat, imediat după producerea accidentului, să părăsească locul faptei fără a se interesa dacă există victime şi care este starea acestora, fiind oprit de un martor, la o distanţă de aproximativ 40 de metri, potrivit procurorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel