SFÂRȘITUL LUMII. Rusia ar avea un dispozitiv care poate distruge totul
Un dispozitiv automat care poate provoca un atac nuclear de proporții a fost creat în 1980 de ruși și se zvonește că aceștia nu l-au eliminat din colecție.
Acesta este un sistem automat care se asigură că va exista o răzbunare pe măsură pentru o țară care a fost supusă unui atac nuclear, iar acesta poate provoca sfârșitul lumii. Deși un dispozitiv de acest fel a fost parte a coșmarului colectiv de zeci de ani, acesta aparent există și poartă numele de Dead Hand. După cum îi sugerează și numele, o mașinărie de acest tip se asigură că în cazul unui atac asupra unui stat, va exista un răspuns pe măsură și acesta va fi activat indiferent dacă mai există vreun supraviețuitor sau nu, potrivit foxtrotalpha.jalopnik.com, citează playtech.ro.
Sistem total autonom care nu poate fi dezactivat, dar care se activează odată ce toți cei aflați la putere au decedat. Practic, chiar dacă tu ești primul care lansează un atac de acest tip, nici nu apuci să te bucuri pe îndelete pentru că vei fi distrus și tu la scurt timp, potrivit publika.md.
[citeste si]
Motivul pentru care rușii au decis să construiască un dispozitiv de o asemenea amploare are de a face cu dezvoltarea tehnologiei proiectilelor americane în jurul anului 1980. Această invenție a apărut și ca urmare a dorinței statelor de a se proteja pe cât posibil de atacurile inamice și de a răspunde lor.
Inima sistemului este o rachetă 15pO11 care asigură transmiterea ordinilor către celelalte proiectile pe care le are în dotare. Deși acest dispozitiv este, în mod normal, dezactivat, se zice că el este activat în timpul perioadelor de criză, rămânând funcțional și gata de atac atunci când anumite condiții vor fi îndeplinite (sistemul dispune de o rețea de senzori care pot identifica modificările seismice și nivelurile de radiații datorate unui atac nuclear. Acesta nu va lansa imediat atacul, ci doar în cazul în care nu mai există niciun supraviețuitor dintre cei aflați la putere (își poate da seama de acest lucru prin intermediul rețelelor de comunicare).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News