Data publicării:

Sfântul Vasile. De ce trebuie să bei cât mai mult vin în această zi

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp
Sfântul Vasile
Sfântul Vasile

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie, alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. De Sfântul Vasile, unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari, considerat păzitor de duhuri rele,  potrivit tradiţiei, dacă ninge, anul va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi.

Sfântul Vasile. În tradiția populară se spune că Sfântul Vasile s-a rugat de Dumnezeu sa-i dea o zi, iar Domnul i-a dat cea dintâi zi, cea a Anului Nou. Sfântul este cunoscut ca părinte al monahismului oriental, ca protector al familiei şi al săracilor.

Sfântul Vasile a studiat la Cezarea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică. La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund. Sf. Vasile a devenit apoi un strălucit profesor în NeoCezarea.

Sfântul Vasile. Sub influența sorei sale Macrina, Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareii, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească. În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia. La întoarcerea în Pont, el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.

Sfântul Vasile. O mare atenție a acordat Sf. Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate. Începând din anul 373, o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore Nazianzus. La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților. Sf. Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un imens număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri. Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.

Sfântul Vasile. Scrierile sale au pus bazele vieţii monahale sistematice, Sfântul Vasile fiind considerat părintele monahismului oriental. Între scrierile sale de mare importanţă teologică, la loc de cinste este "Liturghia Sfântului Vasile cel Mare".

Sfântul Vasile este unul dintre sfinţii care au făcut minunile cele mai mari. El este primul ierarh care a întemeiat, pe lânga biserici, aziluri şi spitale pentru săraci, leprozerie şi un aşezământ pentru recuperarea prostituatelor. A murit în ziua de 1 ianuarie a anului 379, când încă nu împlinise 50 de ani, intrând în istoria creştină cu numele de Sfântul Vasile cel Mare.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile

Sfântul Vasile. Pe 1 ianuarie, fetele nemăritate împletesc crenguţe de măr, pe care atârnă busuioc, o batistă, o pară argintată, un şir de mărgele şi un inel. Apoi ascund aceste crenguţe afară.

Sfantul Vasile. În tradiţia populară, se spune că, dacă a doua zi, găsesc aceste împletituri acoperite cu brumă, se vor mărita cu un om bogat. În caz contrar, se vor căsători cu un om sărac, potrivit b365.ro.

Sfântul Vasile. Tot de SFANTUL VASILE CEL MARE, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cocină, lovesc vaca sau porcul cu piciorul şi spun „anul acesta" sau „anul viitor". Dacă porcul guiţă, ori vaca se mişcă de la prima strigare, fata se va mărita în următoarele luni. În cazul în care se mişcă la vreuna din următoarele strigări, domnişoara se va căsători peste unul sau peste doi ani.

Sfântul Vasile. Prima persoană care trebuie să-ţi intre în casă în ziua de SFANTUL VASILE CEL MARE trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îţi va fi bogat sau sărac, în funcţie de situaţia materială a acestui musafir.

Sfântul Vasile. În ziua de SFANTUL VASILE CEL MARE e bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îţi ţiuie urechea stângă.

[citeste si]

Sfântul Vasile. Dacă, în ziua de SFANTUL VASILE CEL MARE, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Sfântul Vasile. Totodată , dacă dormi de SFANTUL VASILE CEL MARE, rişti să fii leneş tot anul.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, "păzitor de duhurile rele", astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

Sfântul Vasile. Alte tradiții și obiceiuri pentru prima zi din an

Sfântul Vasile. Pe de o parte, 1 ianuarie reprezintă un moment de cumpănă, care, în funcţie de cunoaşterea tradiţiilor mitologice, poate fi interpretată în sensul dorit de fiecare; pe de altă parte, este o zi fastă prin excelenţă - este prima zi a anului, a unui nou interval de timp. Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc.

Sfântul Vasile. Moaşa se pregăteşte cu colaci împodobiţi cu bănuţi. Asistată de mamă, moaşa trece prin colac copiii de până la un an, de trei ori, apoi se închină şi-i ridică la grinda casei urându-le: "Bine-au venit nepoţii! Ca la ziua de azi, la anul şi la mulţi ani! Să crească şi să trăiască, cu norocul să se hrănească!". Obiceiul poartă numele de "Masa Moaşei".

Un obicei săvârşit colectiv de grupuri mici sau de cete de feciori, este cel al Dezlegării Anului. Astfel, aceştia dezleagă anul şi rodul colindând pe uliţe, iar vacarmul pe care-l fac cu bicele, buciumele sau oalele are ca scop înlăturarea forţelor malefice: seceta, tăciunele de grâu, insectele şi animalele dăunătoare recoltei etc. De asemenea, feciorii dezleagă şi cununiile, cu un descântec: "Slobozim câşlegiile/ Să mărităm fetele/ Umblaţi, feciori,/ Să fie peţitori".

Sfântul Vasile. În tradiţia populară se mai spune că aşa cum este musafirul din ziua de Sfântul Vasile, bogat ori sărac, aşa va fi omul tot anul. Totodată, în ziua de Anul Nou, trebuie să se arunce prin casă spice de grâu, iar seara, acestea să fie strânse, pentru a fi din nou aruncate prin cămin în ziua de Sfântul Ioan. După aceea, se face un mănunchi din spice şi se pun la păstrare, fiind benefice pentru durerile de cap.

Sfântul Vasile. Tot în ziua de Sfântul Vasile se zice că e bine să bei mult vin, existând credinţa că atât vin cât va bea omul în această zi, atât sânge va avea în obraz în timpul anului. Tot de Sfântul Vasile, femeile beau şi joacă fusul şi furca, pentru a creşte cânepa peste an.

Sfântul Vasile. Tot la Anul Nou, pe nemâncate, fiecare om trebuie să ia în mână unealta cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru spor la lucru în anul ce vine. Şi în ceea ce priveşte vremea, tradiţia populară are numeroase interpretări. Astfel, conform tradiţiilor, cum e ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău. De asemenea, credinţa populară spune că, dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel