Data publicării:

Sfântul Ştefan cel Mare sărbătorit la Putna - video

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Românii ortodocşi îl  sărbătoresc, luni, 2 iulie, pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La Mănăstirea Putna, din judeţul Suceava, acolo unde se află mormântul său, mii de credincioşi au venit să îi aducă cinstire cu prilejul împlinirii a 514 ani de la trecerea la Domnul a Sfântului Voievod.

Cu acest prilej, moaștele Sfântului Ierarh Iacob Putneanul și ale Sfinților Putneni, Cuvioșii Sila, Paisie, Natan au fost scoase spre închinarea miilor de credincioși sosiți la Putna.

Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a debutat la Putna cu slujba de sfințire a Crucii unității neamului românesc și a continuat, duminică seara cu slujba Privegherii.

Luni, 2 iulie, de la ora 9:30, un sobor de ierarhi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji Liturghie dedicată hramului; la Chinonic va cânta Corala „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți". De la ora 12:00 va avea loc un Recital susținut de Orchestra-Model și Corul „Credo" ale Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova și de Corul „Glasul Bucovinei" al Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș" - Fălticeni. În continuare, de la 12:30, se va desfășura ceremonia militară de depunere de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, urmată de inaugurarea Portalului Memorial Golgota Neamului - „Fântâna Albă" și de recitalul Grupului Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni" al Liceului Tehnologic „Ion Nistor" – Vicovu de Sus, informează doxologia.ro.

Ziua de 2 iulie, când este sărbătorit Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, a fost instituită în 2010 ca cel de-al doilea hram al Mănăstirii Putna, după hramul istoric Adormirea Maicii Domnului (15 august). 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel