Sfântul Nicolae - 6 decembrie. Unde poți să te închini la mâna făcătoare de minuni a Sfântului, dăruită de Mihai Viteazul în 1600, la o biserică din București
Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni, este prăznuit, marţi, de Biserica Ortodoxă. La Biserica Sfântul Gheorghe-Nou din Capitală, care adăposteşte mâna făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae.
Sfânta Liturghie va fi oficiată, începând cu ora 9,30, de Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieşteanul, delegatul Patriarhului Daniel la hramul bisericii, potrivit parohului lăcaşului de cult, părintele Emil-Nedelea Cărămizaru.
'Acest odor de mare preţ duhovnicesc, mâna făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, se află în Biserica Sfântul Gheorghe-Nou de 420 de ani, din anul 1600, atunci când marele Voievod întregitor de neam Mihai Viteazul l-a dăruit acestui sfânt locaş', declara părintele Emil-Nedelea Cărămizaru, conform Agerpres.
Anul acesta, alături de racla cu mâna făcătoare de minuni a Sfântului Nicolae, în Biserica Sfântul Gheorghe Nou este aşezat spre închinare Cinstitul Brâu al Maicii Domnului, adus, duminică, de o delegaţie de la Mănăstirea Kato Xenia - Grecia.
Sfintele odoare sunt expuse spre cinstire în sfântul lăcaş, după cum urmează:
* luni între orele 7,00 şi 22,00; * marţi: 6,00 - 22,00; * miercuri: 8,00 - 22,00, după care este prevăzută plecarea delegaţiei din Grecia, cu Cinstitul Brâu al Maicii Domnului.
Cine este Sfântul Ierarh Nicolae
**** Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut în cetatea Patara din Asia Mică, din părinţi dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. De la naştere a primit numele Nicolae, care înseamnă 'biruitor de popor', iar cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii pentru folosul de obşte al lumii (volumul 'Vieţile Sfinţilor').
După naşterea Sfântului Nicolae, părinţii săi nu au mai avut un alt copil, mama sa mărturisind că nu este cu putinţă a mai naşte un alt fiu, numai pe acesta putea să-l aibă şi întâi şi pe urmă, căci din pântecele sale a fost sfinţit. A primit din copilărie o creştere aleasă şi din propria sa voie a urmat de mic reguli de viaţă deosebită, cu multă rugăciune, post şi priveghere.
Sfântul Nicolae a fost dat de tânăr în grija unui unchi care era episcop şi purta acelaşi nume cu al său. A fost hirotonit preot, apoi a fost ales episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichiei.
Sfântul Nicolae a fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284 - 305) şi Maximian (286 - 305). În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.
Sfântul Nicolae, puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei lui Arie
Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.
Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţe şi aflaţi în primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi. Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puţini sfinţi au fost milostivi ca Sfântul Nicolae, spunea părintele Ilie Cleopa.
El împărţea la săraci tot ce avea, iar pe cei din nevoi şi din primejdii îi izbăvea de pedeapsă şi de moarte cu rugăciunile sale.
După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ierarh Nicolae a fost îngropat în biserica episcopală. Moaştele sale, care s-au arătat izvorâtoare de mir şi au săvârşit multe minuni în Mira Lichiei, se află astăzi în sudul Italiei, la Bari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News