Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, sărbătorit la Târgoviște
La Târgoviște, se vor desfășura în zilele de 10 și 11 august 2024, sub coordonarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și cu participarea unor ierarhi din țară și din străinătate, ceremoniile dedicate sărbătorii Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, primul sfânt canonizat pe pământ românesc, ocrotitorul Eparhiei noastre, precum și cea mai importantă personalitate bisericească de la noi, de la începutul secolul al XVI-lea, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala din Târgoviște.
Evenimentul va fi inaugurat în ziua de sâmbătă, 10 august 2024, ora 18.00, de slujba solemnă a Vecerniei, oficiată pe un podium special amenajat în apropierea istoricei Catedrale târgoviștene. După aceea, va avea loc Pelerinajul celor peste 3.000 de tineri din Arhiepiscopia Târgoviștei, care se va desfășura prin centrul istoric al orașului, cu oprire la Mânăstirea Stelea și la statuia Sfinților Martiri Brâncoveni, din fața Primăriei orașului.
Pentru a celebra excelența educațională și pentru a încuraja elevii merituoși, Părintele Mitropolit Nifon va premia, cu acest prilej, pe cei 2 elevi dâmbovițeni care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, și pe cei 17 elevi care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii lor îndrumători.
Duminică, 11 august 2024, tot pe podiumul special amenajat din apropierea Catedralei, va fi oficiată slujba Utreniei și cea a Sfintei Liturghii, începând cu ora 7.00.
În cadrul sfintei slujbe, vor fi premiați 22 de elevi care au obținut locurile I, II și III la etapa națională a Olimpiadelor și Concursurilor școlare 2023-2024, alături de profesorii lor coordonatori, și vor fi lansate volumele recent tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Anul acesta vor fi expuse spre închinare și moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, bine cunoscut tămăduitor, mult iubit și invocat în rugăciuni de credincioșii noștri, care vor fi aduse la Târgoviște, de la Mănăstirea Radu Vodă din București, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României.
Invităm credincioșii să participe la acest eveniment, în zilele de sâmbătă, 10 august 2024, de la ora 18.00 şi duminică, 11 august 2024, de la ora 7.00!
Slujbele din zileie de 10 și11 august vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tărgoviștei
Ceremoniile liturgice dedicate sărbătorii Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Întâistătătorul Bisericii din Țara Românească, ale cărui sfinte moaște se află în Catedrala din Târgoviște, din zilele de 10 și 11 august 2024, vor fi transmise LIVE, pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Târgoviștei după cum urmează:
- Sâmbătă, 10 august 2024 – sosirea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon și premierea elevilor din Eparhie care au obținut media generală 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, și a celor care au obținut primele locuri la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Religie și a Olimpiadei Naționale Interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, împreună cu profesorii lor îndrumători, în intervalul orar 18.50 - 19.45;
- Duminică, 11 august 2024 – Sfânta Liturghie, în intervalul orar 8.50-12.15.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News