Sfânta Spovedanie. Părintele Cleopa, 7 reguli pe care trebuie să le respecți
Află în articol ce reguli trebuie să respecți atunci când mergi la Sfânta Spovedanie.
Sfânta Spovedanie este Este Taina în care Dumnezeu iartă, prin duhovnic, păcatele creștinilor care se căiesc sincer și le mărturisesc la scaunul spovedaniei, în fața preotului, potrivit Basilica, agenția de știri a Patriarhiei Române.
Ea are diferite numiri. Se numește pocăință, pentru că cel ce o primește trebuie să regrete în mod sincer, păcatele săvârșite și mărturisite preotului duhovnic; mărturisire sau spovedanie, întrucât creștinul își mărturisește păcatele în fața preotului; al doilea Botez, pentru că prin ea se spală păcatele întocmai ca prin Taina Botezului; iertare, dezlegare, pentru că prin ea se dezleagă păcătosul de legătura păcatelor; împăcare, pentru că ne împacă cu Dumnezeu.
Recunoașterea păcatelor se face prin mărturisirea sau spovedirea lor, prin viu grai, în fața preotului-duhovnic.
Părintele Cleopa, 7 reguli pe care trebuie să le respecți atunci când mergi la spovedanie
„Una din marile datorii duhovniceşti, atât ale monahilor, cât şi ale creştinilor, este spovedania păcatelor. Trebuie să ştim mai întâi ca toţi greşim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alţii mai puţin, şi nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură care zice : Toţi multe greşim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne înşelăm şi adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios şi drept este Dumnezeu, ca să ne ierte nouă păcatele şi să ne curățească pe noi de toată întinăciunea şi nedreptatea”, a spus Părintele Cleopa despre Sfânta Spovedanie, potrivit Basilica.
Iată care sunt condițiile pe care trebuie să le împlinească spovedania, potrivit Părintele Cleopa:
1. Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în față lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor.
2. Spovedania trebuie să fie completă și să nu se ascundă nimic din cele făptuite.
3. Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, care zice : și din voia mea mă voi mărturisi Lui.
4. Spovedania trebuie să fie făcută cu umilință, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi;
5. Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vină pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vreo altă zidiră a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli.
6. Spovedania se cuvine să fie dreapta, adică să spui adevărul, spune cum ai făcut toate, fără rușine.
7. Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, și să voim mai bine a muri de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu voință noastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News