Data publicării:
Sfânta Parascheva Iași. Credincioșii, primiți cu sarmale: "Să îi cinstim"
Ieşenii au furat startul şi s-au aşezat în număr mare la rândul format la "masa pelerinilor", oferită de reprezentanţii municipalităţii cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
În timp ce aproximativ 20.000 de credincioşi asistau la slujba religioasă oficiată de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, alături de 22 ierarhi din ţară şi trei străinătate, 14 preoţi şi şase diaconi, câteva zeci de persoane nu au mai avut răbdare şi s-au aşezat la rând, aşteptând să se deschidă porţile Cantinei de Ajutor Social pentru a mânca vestitele sarmale oferite de municipalitate de hramul Cuvioasei Parascheva.
La sfârşitul slujbei religioase, rândul la masa pelerinilor era de câteva sute de metri, ieşenilor li s-au alăturat şi cei care au aşteptat mai bine de 12 ore pentru a se închina la raclele Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfintei Muceniţe Ecaterina. Raclele sfintelor se află într-un baldachin special amenajat în curtea mitropolitană pentru ca pelerinii din ţară şi străinătate să se închine cu prilejul hramului Sf. Parascheva, care este pe 14 octombrie.
Pentru pelerini, autorităţile locale au pregătit peste 60.000 de sarmale, jumătate dintre acestea fiind preparate la Cantina Socială, celelalte fiind pregătite de angajaţii unor societăţi din subordinea municipalităţii, Spitalul de Recuperare sau organizaţii neguvernamentale. De asemenea, bucătăresele au mai preparat plăcinte poale-n brâu, ştrudele cu măr, plăcinte cu dovleac, plăcinte cu varză.
Tot cu ajutorul donaţiilor făcute de întreprinzătorii locali, autorităţile locale au pregătit 600 de litri de vin, câteva mii de pâini şi apă.
"Nu suntem doar noi implicaţi, ci e un spirit de solidaritate venit de peste tot. Fără pelerini nu ar fi pus în valoare oraşul nostru dar nici această sărbătoare religioasă. Cred că aşa este normal să îi cinstim pe cei care vin în aceste zile la noi în oraş", a declarat primarul Mihai Chirica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News