Cuvioasa Parascheva a trăit în prima parte a celui de-al unsprezecelea secol. S-a născut în Epivata, astăzi Selimpașa, zonă maritimă în apropiere de Constantinopol. A avut un frate numit Eftimie. Vor avea nefericirea de a rămâne orfani de mici. Au ales împreună să-și exprime dragostea de Hristos optând pentru viața și nevoința monastică. Fratele Sfintei Parascheva va fi înălțat după o perioadă la demnitatea arhieriei, ajungând episcop al Maditului.

Prima învă­țătură în limba română despre viața sfin­­tei o găsim în „Cartea românească de în­vă­ță­tură” a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iași, 1643.

Sfânta Parascheva și-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinților, sub ocrotirea acestora.  Moștenind o mare avere de la părinți, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moș­te­ni­re. A „părăsit frumusețea acestei lumi” și s-a re­­tras „în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­țătură de la călugări și călugărițe cu aleasă viață duhovnicească.

Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ți­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea. De aici a plecat spre Țara Sfântă. Își do­rea să-și petreacă restul vieții în locurile bine­­cuvântate de viața pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos și a Sfin­ților Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mă­­năstire de călugărițe în pustiul Iordanului.

Îngerul din visul Sfintei Parascheva

La 25 de ani, un înger i-a apărut în vis, care i-a spus să se reîn­toar­că în locurile părintești. După ce a avut această vedenie, sfânta „fără de voie lăsă pustia și se întoarse în lume și la Țarigrad veni”.  A mers mai întâi în pelerinaj la bisericile și mânăstirile de la Constantinopol, apoi s-a întors în Epivata, trăind în aceeași rânduială monastică. A trecut în pace la Domnul, necunoscută fiind de nimeni.

După mai multe secole, cu ocazia înmormântării unui marinar s-au aflat sfintele ei moaște, dar nu au fost scoase din pământ. S-a arătat în visul a doi credincioși, Gheorghe și Eftimia, și astfel sfintele sale moaște au fost scoase din mormânt și așezate cu mare cinste în biserica Sfinților Apostoli din Epivata. În timpul lui Ioan al II-lea Asan, în 1235, moaștele  Sfintei  au fost mutate la Târnovo, în Biserica Maicii Dom­nului, care devenise reședință patriarhală.

În 1521, când turcii au cu­cerit Belgradul și acest oraș, iar Ser­bia a fost transformată în pa­șa­lâc, pa­triarhul ecu­me­nic Ie­remia I i-a cerut sultanului să-i restituie moaștele, care a acceptat să i le dea în schimbul unor daruri. Pa­triarhul a ho­tărât ca ele să fie aduse în Constan­tinopol, în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu Panmacaristos.  După transfor­marea acesteia în gea­mie, au fost mutate în alte biserici:

După 120 de ani ele au cu­nos­­cut ultima stră­mutare, de data aceasta spre pământul ro­mâ­­nesc. În anul 1641, după ce Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, câr­muitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644). Împreună cu mem­­brii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept re­cu­noștință, moaș­­tele Cuvioasei Parascheva „pen­­tru sfințirea și binecu­vântarea acelui loc al Bog­­daniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spu­ne în „scrisoarea sinodi­cească”.

Racla cu cin­stitele moaș­te a fost transpor­tată cu o corabie pe Marea Nea­gră. A fost însoțită de trei mi­tropoliți greci: Ioa­nichie al He­ra­cleei,Partenie al Adrianopolului șiTeo­fan al Pa­leopatrei.

Ajungând la Galați, apoi la Iași, au fost întâm­pinate de Vasile Vodă Lupu, de mi­­tro­­politul Varlaam și de episcopii de Ro­man și Huși, de cler și credincioși.

Moaştele Sfintei Parascheva, așe­zate la Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi

În ziua de 13 iunie 1641,  moaștele au fost așe­zate în minunata biserică a Mănăs­ti­rii Sfinții Trei Ierarhi, ctitoria dom­ni­torului. Cins­titele moaște au rămas aici până în anul 1884, când au început lucrările de restaurare a sfântului lă­caș. Din acest motiv fiind mutate în pa­ra­clisul mănăstirii. Dar în seara zilei de 26 de­cem­brie 1888, după slujba Vecer­niei, din nea­tenție, a rămas aprinsă o lu­mânare din sfeș­ni­cul de lângă racla din lemn în care erau așe­za­te cinstitele moaște. Peste noapte sfeșnicul a ars, iar focul s-a extins la catafalcul pe care era așezată racla, arzând mocnit toată noaptea și „prefăcându-l într-o grămadă de cărbuni”.

A doua zi dimineața, autoritățile de stat și bisericești, preoții și cre­dincioșii au constatat că cinstitele moaște au rămas neatinse. Încă o mi­nune săvârșită prin puterea lui Dumnezeu. Fe­ricitul întru po­menire, Mitropolitul Iosif Na­niescu, a cercetat pa­ra­clisul, preaslăvind mi­nunea dumnezeiască. Pre­­fectul județului Iași, Leon Negruzzi, și pro­cu­ro­rul general al ora­șului au consemnat în procese ver­bale cele în­tâmplate.

Ridicate din mormanul de jar, moaș­tele Cuvioasei au fost adăpostite pro­vi­zo­riu în altarul paraclisului de la Mănăs­tirea Sfinții Trei Ierarhi. În curând au fost strămutate în noua Catedrală mi­tropolitană din Iași, care fu­sese sfințită cu puțin timp mai îna­inte, la 23 aprilie 1887. Aici se găsesc și astăzi, fiind cinstite de obștea drept-credincioșilor mol­do­veni. Ei i-au cerut Sfintei Parascheva să mij­lo­ceas­­că pen­tru ei înaintea tronului ceresc, ve­ne­rând-o cu mul­tă evlavie, ca pe o adevărată ocrotitoare a Mol­dovei.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News