Data publicării:

Sfânta Muceniţă Ecaterina, care i-a spart capul dracului, prăznuită pe 25 noiembrie

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Cultura
WhatsApp

Sfânta Muceniţă Ecaterina este prăznuită pe 25 noiembrie. Sf. Ecaterina e sora sfântului Nicolae (Speranţia, V, f. 348 v).   Sf. Ecaterina este rânduită de Dumnezeu în biserică să păzească toaca. Potrivit tradiției, în noaptea Paştelui, dracul s-a dus să toace, pentru a-i păcăli pe oameni şi ca să râdă de ei. Sfânta, prinzându-l, i-a spart capul cu ciocanele de la toacă.

Sfânta Ecaterina a trăit în timpul împăratului Maximian, la începutul secolului al IV-lea. S-a născut în cetatea Alexandriei, într-o familie nobilă. Datorită frumuseţii şi înţelepciunii sale, însuşi împăratul Maximian îşi dorea să-i devină soţie.

Ecaterina ajunsese să creadă că niciun bărbat nu se poate ridica la nivelul ei intelectual şi din această cauza refuză să se căsătorească. Acesta este motivul pentru care mama sa decide să o ducă la un părinte duhovnicesc din afară cetăţii, că să o ajute să întâlnească un tânăr care să-i devină soţ. Părintele îi va vorbi de Hristos şi îi va dărui o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.

După această întâlnire, Sfânta Mucenţă Ecaterina are două viziuni: în prima o vede pe Maica Domnului cu Pruncul în braţe. Însă pentru că nu era creştină, nu reuşeşte să vadă faţa Mântuitorului. Acest lucru îi descoperă deşertăciunea cunoştinţelor şi alege să primească Sfântul Botez.

[citeste si]

În a două vedenie i se descoperă Hristos, care îi dăruieşte un inel de logodnă, spunându-i: "Iată, astăzi te primesc pe tine mireasă Mie nestricată şi veşnică, deci să păzeşti tocmeala aceasta cu dinadinsul şi să nu mai primeşti nicidecum alt mire pământesc". Ecaterina rămâne uimită când vede în următoarea zi inelul de logodnă pe degetul său. Este momentul în care viaţa sa se schimbă radical.

Precizăm că în acea vreme creştinii care refuzau să jertfească idolilor erau ucişi. Ecaterina, văzând chinurile la care erau supuşi cei care credeau în Hristos, merge la împăratul Maximian şi îi spune că închinarea la idoli este o deşărtăciune.

Este dusă în faţa unui consiliu de cincizeci de filosofi păgâni, care aveau datoria să o determine să se închine zeilor. Ecaterina condamnă cultul şi miturile păgâne, înfruntă în discuţii publice pe înţelepţii vremii şi reuşeşte să-i aducă la adevărata credinţă pe filosofii care o judecau.

După mai multe încercări nereuşite de a o face pe Ecaterina să lepede credinţă în Hristos, este supusă chinurilor, ca în cele din urmă să fie zdrobită de fiarele ascuţite a patru roţi (de aici şi reprezentarea în icoane a Sfintei Muceniţe Ecaterina ţinând în mâna o roată).

Pe 25 noiembrie 305, a fost decapitată. Potrivt Tradiţiei, la tăierea capului său nu a curs sânge, ci lapte.

Trupul ei a fost luat de către îngeri şi dus pe Muntele Sinai. Ele vor fi descoperite unui călugăr de la o mănăstire de la poalele Sinaiului. Acesta le va aduce cu dragoste în mănăstirea de la poalele muntelui Sinai.

De ziua Sf. Ecaterina, Biserica a dat dezlagare la ulei și vin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel