SFÂNTA MARIA MICĂ. De ce nu este bine să mănânci mâncare gătită în această zi
La 8 septembrie, se sărbătorește SFÂNTA MARIA MICĂ (sau Nașterea Maicii Domnului), una dintre cele mai mari sărbători ale Ortodoxiei cu multe tradiții, obiceiuri și superstiții.
SFÂNTA MARIA MICĂ este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie, şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei. De Nașterea Maicii Domnului credincioşii merg la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.
SFÂNTA MARIA MICĂ. Potrivit tradiţiei ortodoxe, rugăciunile adresate Maicii Domnului în această zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând. O altă superstiţie românească spune că persoanele care mănâncă gătit la foc în aceste zile îşi pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.
SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.
Citește și: ADORMIREA MAICII DOMNULUI, TRADIȚII ȘI OBICEIURI. Ce nu ai voie să faci VINERI, 15 AUGUST
SFÂNTA MARIA MICĂ. Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.
SFÂNTA MARIA MICĂ. Părinţii Fecioarei Maria sunt Ioachim şi Ana. Tatăl ei era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron. Astfel, avea să se împlinească proorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă - împărătească şi preoţească.
SFÂNTA MARIA MICĂ. Pentru că nu aveau copii, Ioachim şi Ana erau ironizaţi şi batjocoriţi de oameni, lipsa urmaşilor fiind considerată un blestem al lui Dumnezeu. Totuşi, ei nu s-au răzvrătit împotriva Domnului, nici nu au renunţat la viaţa lor virtuoasă, ci s-au rugat în continuare, nădăjduind în bunătatea Sa. Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i "blestemaţi".
SFÂNTA MARIA MICĂ. Întristaţi, cei doi s-au îndreptat spre casa lor din Seforis şi au hotărât să se retragă fiecare în post şi rugăciune. Ioachim i-a spus soţiei sale, Ana: "Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil". Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.
Îngerul Gavriil i s-a arătat fiecăruia spunându-le că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un "vas ales lui Dumnezeu" (Luca 1, 4-23).
Tradiţii, superstiții şi obiceiuri
SFANTA MARIA MICA. Pe 8 septembrie, de Naşterea Maicii Domnului, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe. Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.
SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie În credinta populară, sărbatoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi
SFÂNTA MARIA MICĂ. Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.
SFÂNTA MARIA MICĂ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.
De Sfânta Maria Mică nu este voie să aprinzi focul. Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.
Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.
În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News