Data publicării:

Sf. Nicolae, mai boier decât Sf. Silvester

Autor: Val Vâlcu, val.vilcu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un deputat de care n-am auzit până acum, de la PSD, altfel partid de stânga, orientat către statul modern, laic, a găsit cum să iasă în evidență. A propus o nouă zi liberă, de Sf. Nicolae. Pe 30 decembrie, românii chefuiesc sub patronajul Sfântului Andrei, merg pe 1 să mănânce fasole la cazan, gătită de Onțanu și pe 6, cu ajutorul șansei, care face vreo punte în calendar, își amintesc să se întoarcă la serviciu, pentru a închide luna, pe 20, când încep sărbătorile de Crăciun.

Măsura propusă de PSD, la nici un an de când un deputat PDL ”oferea” o zi liberă fiecărui român care își serbează onomastica, are oarece impact economic. Producția în decembrie scade cu 4%, dacă nu se lucrează jumătate de lună, într-o țară care râde, cântă și dansează când INS anunță că am ieșit din recesiune, cu un 0,3% din PIB, pe plus.

În dezbaterea parlamentară despre zilele libere s-a spus că suntem, ca de obicei, pe ultimele locuri: nici măcar sărbători legale nu am avea în România...Mă mir. În 1997, am fost de Anul Nou la Viena. Pe 31 se lucra, pe 1 ianuarie a fost liber, de Sf. Silvester, dar pe 2 lumea era la serviciu. Va să zică, în ultimul deceniu al secolului, îi băteam pe austrieci fără rușine: aveam două zile libere, pe 1 și 2 ianuarie.La PIB-ul lor, austriecii și-or fi permis acum să stea mai mult pe acasă, dacă așa zice Parlamentul României.

Pe de altă parte, concediile românilor sunt scurte: chiar dacă pe hârtie sunt trecute zeci de zile, oamenii obișnuiți fug de Sf. Maria, plus două week-enduri la mare, ori prind un sejur scurt, de 5 zile, la Varna. Nu contează, însă, unde se duc: la mamaia de la țară sau la Mamaia lui Mazăre. În firmele private s-ar putea planifica plecările în vacanțe astfel încât producția să nu înceteze. Concediile nu fragmentează activitatea instituțiilor publice sau a băncilor, nu blochează activitatea economică, așa cum o fac zilele libere, cu punțile de rigoare.

România pierde capital de fiecare dată când guvernul sau Parlamentul își face capital de imagine oferind zile libere, din buzunarul economiei private.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel