Data publicării:
Sevil Shhaideh, la DNA în ziua consultărilor cu Iohannis - UPDATE
Sevil Shhaideh a fost citată, miercuri, 17 ianuarie, la DNA pentru a fi audiată în dosarul „Belina", în care este suspectată de abuz în serviciu, potrivit Antena 3.
UPDATE: Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Sevil Shhaideh ar fi chemată de procurori pentru i se aduce la cunoştinţă faptul că a fost finalizată expertiza realizată în dosarul 'Belina', urmând ca ea să comunice anchetatorilor dacă are obiecţiuni la aceasta.
Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a fost pusă sub acuzare de DNA în septembrie 2017, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Potrivit procurorilor anticorupţie, dosarul vizează trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Teleorman, care ulterior le-a închiriat unei societăţi comerciale.
În altă ordine de idei, în ziua audierii la DNA, miercuri, 17 ianuarie, Klaus Iohannis se consultă cu partidele şi formaţiunile reprezentate în Parlament în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de premier, după ce Mihai Tudose a demisionat din funcţie.
Consultările vor începe la ora 12,00, cu reprezentanţii PSD şi ALDE. La ora 13,00, urmează PNL, la 14,00 - USR, la 14,30 - PMP, iar la 15,00 - UDMR. Reprezentanţii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale se vor întâlni cu preşedintele Iohannis la ora 15,30.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News