Severin, mesaj-cheie după demisia directorului Humanitas. ”Nu are teren de luptă târgul Gaudeamus”
Președintele director general al SRR, Georgică Severin, a făcut o declarație-cheie la închiderea Târgului de carte Gaudeamus.
”Simt nevoia să fac o precizare. Cartea, ca simbol al culturii, este și un simbol fabulos al libertății de exprimare. În momentul în care cineva, într-un fel sau altul, își propune să cenzureze, să limiteze dreptul de a se exprima al unui autor, al unui cititor, al unei edituri, nu numai că încalcă Constituția, dar afectează însuși spiritul libertății de exprimare, un drept câștigat greu de acei care am trăit până în 1989. Știm ce însemna o carte (...) De aceea, Radio România, ca organizator al Târgului de carte Gaudeamus, nu este în niciun fel implicată în organizarea de către edituri a propriilor manifestări, dar, în același timp, nu suntem de acord cu împiedicarea oricărei persoane să se manifeste în interiorul standurilor, așa cum decid editurile ele însele. Concurența și lupta dintre edituri nu are ca teren de luptă târgul Gaudeamus. Aici rămâne libertatea de exprimare, cartea, editurile, autorii și cititorii”, a spus Georgică Severin, la închiderea Târgului de carte Gaudeamus.
[citeste si]
Directorul general al Humanitas, Lidia Bodea, și-a anunțat demisia, vineri, din Asociația Editorilor Români, ca urmare a găzduirii de către Editura RAO, la Târgul Gaudeamus, a lansării cărții lui Dan Voiculescu, "Lupta politică".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News