Data publicării:

Severin, după ce a fost condamnat la închisoare: Comedia s-a terminat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Adrian Severin, după ce a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă, a transmis un mesaj de ultimă oră.

"Sentinţa a fost pronunţată. Comedia s-a terminat. Mai precis acest act al comediei. Aşa cum mă aşteptam, ceea ce a început ca o farsă jurnalistică s-a sfârşit printr-o farsă judiciară. Aceasta nu a fost lupta dintre cinste şi corupţie, ci dintre patrie şi duşmanii ei. Într-o colonie nu există stat de drept. O bătălie s-a încheiat, dar istoria nu se sfârşeşte aici. Românii vor merge mai departe. Victoria va fi a lor. Victoria va fi a noastră, a scris fostul europarlamentar.

[citeste si]

Adrian Severin a fost condamnat definitiv miercuri de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. Un complet de cinci judecători a admis apelul DNA şi a mărit pedeapsa aplicată lui Severin de la trei ani şi trei luni cât primise la instanţa de fond în februarie 2016, la patru ani închisoare cu executare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel