Data publicării:

Sesizarea privind modificarea Legii salarizării, pe agenda Curţii Constituţionale

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
CCR
CCR

Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizarea Guvernului asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Executivul semnalează în sesizarea de neconstituţionalitate asupra propunerii legislative pentru completarea articolului 38 alineatul (3) din Legea-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, trimisă CCR pe 31 decembrie 2019, încălcarea prevederilor constituţionale privind principiul bicameralismului, în contextul în care propunerea legislativă respinsă de Senat a fost amendată de Camera Deputaţilor.

"Legea pentru modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a fost adoptată cu nesocotirea prevederilor art. 61 şi ale art. 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate, Senatul, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Camera Deputaţilor. În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se explică în documentul transmis de Guvern, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel