Data publicării:

Sesiune extraordinară a examenului de REZIDENȚIAT. Când va avea loc

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministerul Sănătăţii anunţă organizarea unei sesiuni extraordinare a concursului de rezidenţiat în primăvară pentru locurile rămase vacante în ţară.

'Din dorinţa de a identifica modalităţi şi soluţii pentru asigurarea locurilor de specializare de care să beneficieze un număr cât mai mare de absolvenţi ai universităţilor de medicină, Ministerul Sănătăţii a organizat consultări cu reprezentanţii federaţiilor studenţeşti, cu reprezentanţi ai absolvenţilor din anii precedenţi, precum şi cu reprezentanţi ai universităţilor de medicină din întreaga ţară. În urma acestor consultări, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au decis că soluţia optimă constă în organizarea unei sesiuni extraordinare a examenului de rezidenţiat în primăvara anului 2016, pentru locurile rămase vacante în ţară', se arată într-un comunicat al Ministerul Sănătăţii remis, joi, AGERPRES.

Ministerul Sănătăţii precizează că sesiunea va fi organizată la nivel naţional, va include subiecte unice de examen, în baza bibliografiei utilizate pentru sesiunea din toamna anului trecut.

[citeste si]

Ministerul va anunţa în scurt timp data şi modul de organizare a acestei sesiuni extraordinare. Totodată, Ministerul Sănătăţii a decis ca organizarea sesiunii examenului de rezidenţiat din toamnă să se desfăşoare, de asemenea, la nivel naţional şi bazat pe subiecte unice. Bibliografia utilizată pentru această sesiune de examene vă fi alcătuită din 'Compendiul de specialităţi medico-chirurgicale' elaborat de un colectiv multidisciplinar format din cadre didactice de la toate universităţile de medicină şi farmacie, sub coordonarea prof. dr. Victor Stoica şi prof. dr. Viorel Scripcaru. Metodologia examenului de rezidenţiat, sesiunea 2016, va fi anunţată după noi consultări ale reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu federaţiile studenţeşti de profil. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel