Deși este vară și pârtiile sunt închise, majoritatea traseelor montane atrag turiști care doresc să exploreze frumusețea naturii. În acest weekend, mai multe persoane au beneficiat de ajutorul salvamontiștilor din județele Brașov și Bihor.
Echipamentul neadecvat i-a lăsat cu răni
”Sunt două persoane pentru care s-a intervenit până la această oră. O persoană care practica ciclismul montan s-a accidentat în timp ce cobora pe unul dintre traseele de downhill amenajate. Aceasta a suferit o plagă tăiată la nivelul membrului superior, iar după ce sângerarea a fost oprită și rana a fost toaletată și pansata, și-a continuat activitatea. Menționăm că ciclistul era corespunzător echipat. O altă persoană care cobora din Masivul Postăvaru, pe pârtia Subteleferic, a alunecat din cauza încălțărilor inadecvate, suferind multiple plăgi escoriate și tăiate. Pentru tratament de specialitate, a fost trimisă către unitatea spitalicească, cu un echipaj SMURD. Cele două greșeli combinate, și anume lipsa încălțărilor adecvate și coborârea pe pârtiile de schi, au reprezentat cauza cea mai frecventă de accidentare în rândul turiștilor amatori de plimbări montane”, a transmis Salvamont Poiana-Brașov.
Un bărbat de 50 de ani rămas blocat într-o peșteră
”Sub incidența a 2 coduri, Portocaliu pentru caniculă și Galben pentru furtună, două echipe ale SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor au fost, simultan, în intervenție. Patrula Salvamont care asigură permanența în zona Defileului Crișului Repede a desfășurat o intervenție salvaspeo în peștera turistică Vadu Crișului, Munții Pădurea Craiului. Victima se afla destul de departe de intrarea în peșteră, în Sala Iadului, nume suficient de sugestiv pentru a vă face o idee despre dificultatea de a evacua o tragă cu accidentatul în ea, cu atât mai mult cu cât victima, un bărbat de 50 ani, e destul de masiv.
Din fericire, grație procedurilor de prevenție Salvamont-Salvaspeo care au reușit a fi impuse în arealul montan bihorean, peștera este deja echipată pentru salvări speologice, fapt care va ușura substanțial evacuarea. În paralel cu acțiunea salvaspeo, la solicitarea expresă a ISU și SJ Salvamont-Salvaspeo Alba, patrula Salvamont Bihor care asigură permanența în zona turistică Vârtop a intervenit, alături de SMURD Câmpeni-Alba, în ajutorul unui turist care se pare că a suferit o fractură de picior, în imediata apropiere a Cascadei Vârciorog, com. Arieșeni, jud. Alba.
Din fericire, în cazul intervenției salvaspeo nu a fost nevoie de manevre tehnice, victima reușind să se deplaseze asistat până la ieșire. Cabina ghidului peșterii a fost transformată în punct medical improvizat, iar echipajul SAJ sosit de la Aleșd i-a administrat un tratament perfuzabil care a permis deplasare pacientului până la ambulanță, fără să fie imobilizat în targă. În intervenția de la Cascada Vârciorog, persoana a accidentată a fost imobilizată rapid și transportată până la ambulanța SMURD Câmpeni (AB). Ambele intervenții s-au finalizat aproape la fel de concomitent cum au demarat”, a transmis Salvamont-Salvaspeo Bihor.
Campania Salvamont România în August
SALVAMONT România a lansat și derulează proiectul ”minus 1” prin care ne propunem ca, împreună cu dumneavoastră, să facem in luna August un pas mic, poate cel mai mic posibil, și să reducem numărul de accidente pe munte , de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ , SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte măcar cu o singură persoană. De peste 25 de ani, de la an la an numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți. Fiți alături de noi în campania ”-1” și haideți să câștigăm împreună măcar un zâmbet pe fața unui turist, a familiei și prietenilor lui.
Cifrele lunii August 2021:
- 508 persoane accidentate pe munte
- 199 de persoane predate ambulanțelor SAJ, SMURD și elicopterelor SMURD IGAV
- 6 persoane decedate pe munte predate serviciului IML
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cât a ajuns să fie prețul cerut pentru o garsonieră în Buzău. Clujul rămâne în urmă în acest ritm
- Zodia sfătuită să ia decizii pe plan profesional în această săptămână. Daniela Simulescu: Luați inițiativă și se vor întâmpla lucruri / video
- Topul țărilor unde sunt plecați românii. Ce spun datele recensământului privind mobilitatea populației
- Răspunsul unui parlamentar USR pentru un român care i-a zis: „Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Aveam fabrici și uzine. Acum nu mai avem nimic”
- BANCUL ZILEI: Surpriza unui pescar...
- Horoscop 3 octombrie 2023. Lilith intră în Fecioară / Previziuni tari pentru zodii / video
- Magistrații ar putea băga statul în faliment. Chirieac, către Zetea: Convocați referendum!
- Horoscop 2-8 octombrie. Zodia care va avea parte de o săptămână excelentă / video
- Zodia care va pierde mulți bani. Daniela Simulescu: Apar cheltuieli mari, încercați să vă limitați / video
- Redactorul şef GSP, forţat să plece. Ciutacu: Dacă Tolontan avea caracter, demisiona din solidaritate. Ce face, subminează capitalismul din interior?