Data publicării:

Serviciul de Securitate al Suediei: Rusia, Iran și China sunt cele mai mari amenințări ale noastre

Autor: George Eduard Caramiciu | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Serviciul de Securitate din Suedia semnalează oportunitățile pe care Rusia le are în nordul Europei din cauza grupărilor de extremă dreaptă, dar și grupărilor islamiste.  

Încă din 2014, Rusia este cunoscută pentru atitudinea pe care o are față de statele europene, dar și de SUA. După prima invazie a Ucrainei din 2014, cu rezultatul anexării Crimeei de către Rusia, din februarie 2022 planurile de la Kremlin au vizat anexarea mai multor teritorii din țara vecină. Pentru că mulți dintre agenții propagandiști sau spioni ai Rusiei au fost expulzați, arestați sau descoperiți, pierzându-și în cele din urmă credibilitatea, Putin încearcă să diversifice metodele prin care își extinde influența în Vest.

Astfel, diferitele probleme sociale, proteste, nemulțumiri publice din Occident pot crea oportunități pentru Kremlin, lucru care a fost evidențiat de câteva ori în ultimii ani. Și cu tehnologia AI care dobândește tot mai mult teren, aparatele rusești au mai multe oportunități ca oricând de a dezinforma și induce în eroare opinia publică.

O astfel de problemă este semnalată în Suedia, unde autoritățile au fost nevoite să ia mai multe măsuri de consolidare a statului de drept, atrăgând atenția asupra oportunităților pe care le are Rusia în țara lor. 

Charlotte von Essen este șefa Serviciului de Securitate din Suedia, iar ea spune că în prezent trăim într-o situație periculoasă. Cu ocazia unei conferințe de presă, funcționara a făcut public un raport prin care conturează amenințările reprezentate de Rusia, dar mai nou și de China.

"Trebuie să învăţăm cu toţii să trăim cu această situaţie gravă de securitate", a declarat Charlotte von Essen, Șefa Serviciului de Securitate, într-o conferinţă de presă, făcând public un raport anual privind ameninţările cu care se confruntă ţara care a renunţat la secole de neutralitate cerând să adere la NATO de când Rusia a invadat Ucraina.

"Înainte de toate Rusia, dar şi China şi Iranul continuă să constituie cea mai mare ameninţare la adresa Suediei şi lucrează şi, într-o anumită măsură colaborează (cu cele două), pentru a schimba actualul sistem de securitate", a spus ea, potrivit Agerpres.

Cu ocazia declarației care a însoțit raportul, Charlotte von Essen a precizat că grupările extremiste de dreapta din Suedia, dar și grupările islamiste, pot constitui factori de risc pentru securitatea din Suedia și nu numai. Problema constă în faptul că „echipele de joc” pot fi propulsate de state autocrate precum Rusia, China sau chiar Iran care pare că-și răspândește tot mai mult influența în Orient, dar și în lume.

"Puterile străine ar putea utiliza extremişti violenţi şi alte tipuri de organizaţii şi indivizi în calitate de 'proxy' pentru activităţi care să ameninţe securitatea", se afirmă în această declaraţie.

Şeful de operaţiuni al Serviciului de securitate, Fredrik Hallstrom, a declarat la conferinţa de presă că, pe măsură ce un număr tot mai mare de spioni ruşi au fost expulzaţi din Occident, Moscova îşi schimbă tacticile şi "foloseşte metode mai oportuniste".

Candidatura Suediei la NATO nu a fost încă aprobată de Ungaria. Finlanda, vecinul său din nord-est, care are o graniţă foarte lungă cu Rusia, a aderat anul trecut la blocul nord-atlantic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel