Serviciul de Protecţie şi Pază aniversează 32 de ani. Mesajul premierului Ciucă
Serviciul de Protecție și Pază aniversează 32 de ani de existență.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care spune că, la 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE, scrie Agerpres.
"Ziua Serviciului de Protecţie şi Pază este un bun prilej de a transmite aprecierea şi respectul pentru profesionalismul specialiştilor acestei structuri esenţiale din sistemul de siguranţă naţională. La 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE", susţine premierul.
Nicolae Ciucă subliniază că procesul de modernizare şi permanenta adaptare la provocările pe care trebuie să le gestioneze, alături de devotamentul profesioniştilor din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază, asigură perspectiva de consolidare a acestei structuri de elită a statului român.
Premierul Nicolae Ciucă, întâlnire cu preşedintele Lituaniei
"Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut, astăzi, convorbiri cu președintele Republicii Lituania, Gitanas Nausėda, aflat în vizită oficială în România. Discuțiile s-au axat asupra situației din Ucraina, impactului asupra sectorului energetic european și importanței implementării comune a sancțiunilor la adresa Rusiei.
Premierul a confirmat contribuția României la securitatea Flancului Estic al NATO, inclusiv prin participarea la misiunea de poliție aeriană a Alianței în zona baltică, începând cu 2023.
Cei doi demnitari au subliniat, în acest context, că statele membre UE trebuie să diversifice rapid sursele de energie pentru eliminarea dependenței energetice a Uniunii și să lucreze pentru implementarea de soluții care să amelioreze conectivitatea.
Prim-ministrul Ciucă a prezentat experiența României în sectorul energiei nucleare, arătând disponibilitatea cooperării în domeniu cu Lituania. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News