Data publicării:

Serviciul care protejează Bucureștiul de clanurile interlope. Comisar-șef Vochin Narcis: Ce atribuții are / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Comisar-șef Vochin Narcis, șeful biroului Serviciul Grupuri Infracționale Violente, a fost invitat la emisiunea „Culisele Justiției", de pe DC News și DC News TV, unde a vorbit despre atribuțiile și competențele Serviciului Grupuri Infracționale Violente.  

Comisarul-șef Vochin Narcis a explicat că Serviciul Grupuri Infracționale Violente, parte din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a fost creat în 2013 pentru a aborda specificul infracțional al Capitalei. Structurat pe două birouri, acest serviciu monitorizează, investighează și trage la răspundere penală membrii grupurilor infracționale notorii din București, care pot provoca conflicte stradale majore, afectând siguranța publică și încrederea cetățenilor în autorități. 

Serviciu Grupuri Infracționale Violente este o structură care funcționează în această formulă doar în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București pliindu-se întocmai pe problematica infracțională pe care o avem la Municipiul București. Considerăm noi că este o structură necesară în Poliția Capitalei în scopul realizării obiectivului principal al Poliției Române: siguranța cetățeanului.

Serviciul Grupuri Infracționale Violente este structurat pe două birouri și a fost înființat în anul 2013.

Biroul Grupuri Infracționale se ocupă în principal cu activități de monitorizare, cunoaștere, cercetare și tragere la răspundere penală a membrilor grupurilor infracționale de notorietate din Municipiul București care creează stări conflictuale ce pot degenera în conflicte stradale cu impact mediatic major și care pot afecta siguranța cetățeanului, ordinea și liniștea publică, pot știrbi chiar și încrederea cetățenilor în autorități.", a spus comisar-șef Vochin Narcis. 

 

Ce face un ofițer în cadrul acestui serviciu

Comisarul-șef Vochin Narcis a explicat că ofițerii din cadrul Serviciului Grupuri Infracționale Violente desfășoară activități investigativ-operative și de cercetare penală, toate sub coordonarea unui procuror. Aceștia colaborează cu procurori din diverse parchete, de la cele locale de pe lângă judecătoriile de sector până la parchete superioare, cum ar fi DIICOT.

„Un ofițer în cadrul serviciului nostru desfășoară activități investigativ-operative și de cercetare penală. Toate activitățile pe care noi le desfășurăm sunt sub coordonarea unui procuror. Că vorbim de procurori din cadrul parchetelor locale de pe lângă judecătoriile de sector, procurori din cadrul Parchetului Tribunalului București, Curții de Apel București sau parchete ierarhic superioare cum ar fi DIICOT.”, a spus comisar-șef Vochin Narcis. 

 

Polițiștii trebuie să fie dintre cei mai buni

Comisarul-șef a explicat că structura Serviciului Grupuri Infracționale Violente include atât ofițeri, cât și agenți de poliție, toți cu experiență și expertiză în activități de poliție judiciară. Potrivit acestuia, polițiștii din echipă sunt profesioniști, capabili să efectueze audieri, cercetări la fața locului și alte activități esențiale în dosarele penale. De asemenea, aceștia trebuie să fie pregătiți fizic pentru activitățile de teren.

„Din structura noastră fac parte atât ofițeri de poliție cât și agenți de poliție. Aș preciza că polițiștii care vin în echipa noastră sunt polițiști cu experiență care s-au remarcat prin activitățile desfășurate de ei la nivelul subunităților de Poliție. Sunt polițiști profesioniști care știu să facă activități de poliție judiciară, știu să facă o audiere, o cercetare la fața locului, una din cele mai importante activități ale Poliției, diverse procese verbale sau alte acte în dosarele penale.

De asemenea ei înțeleg că trebuie să facă parte dintr-o echipă performantă, vor să facă pasul spre asemenea activități și noi îi primim în echipa noastră. Pregătirea fizică e foarte importantă, întrucât desfășurăm și activități în teren.", a spus comisar-șef Vochin Narcis la emisiunea „Culisele Justiției", de pe DC News și DC News TV. 

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel