Șerpii de apă au invadat Timișoara și malurile Begăi
Șerpii de apă au invadat cu zecile Timișoara și zonele apropiate râului Bega.
Mai multe imagini filmate în Timișoara au apărut pe internet. În acestea se poate vedea cum o multitudine de șerpi de apă au invadat râul Bega și malurile acestuia. Specialiștii spun că șerpii sunt de apă, așadar nu pun în pericol viețile oamenilor.
Experții mai susțin că în imagini apare o specie care nu este veninoasă și nu pot răni oamenii. Se pare că șerpii ies la malul apei când este foarte cald în atmosferă și nivelul apei scade.
„Specia din filmări este șarpele de apă. Stă pe lângă apă. Oamenii să se teamă de orice, numai de șarpele ăsta nu”, a explicat biologul Lucian Pârvulescu de la Facultatea de Biologie și Geografie din Timișoara, conform Realitatea.net.
Vezi și: Un austriac a fost mușcat de pitonul vecinului când se afla pe vasul de toaletă
Șerpii de sub pat
O femeie din statul american Georgia a găsit 17 pui de şarpe şi pe mama acestora în dormitor, sub patul ei.
„Înainte să merg la somn, am văzut ceva ce părea a fi o scamă pe podea. Aşa că m-am aplecat să o ridic, dar s-a mişcat. M-am dus imediat la soţul meu şi i-am spus că avem şerpi în casă. Am întors dormitorul pe dos şi am găsit 17 pui de şarpe şi pe mama acestora. Noi am devenit casa unde ea le-a dat naştere şi a decis să îi crească", a scris Trish Wilcher pe o reţea de socializare, conform people.com.
Vezi și: Bărbat din Arad, în stare gravă după ce a fost mușcat de viperă
Șerpii nu erau veninoși
Femeia spune că nu este sigură că şerpii găsiţi erau singurii din casă.
„Sunt speriată, să fiu sinceră. Nu sunt sigură că am scăpat complet. Mă bucur măcar că am văzut acea chestie care aducea cu o scamă şi m-am aplecat să o ridic. Nu voi dormi noaptea, sunt terifiată", a mai spus aceasta.
Un specialist în reptile a venit să îi ia şerpii din casă. „Nu sunt deloc liniştită. Mi-e şi teamă să mă aşez undeva în casă. S-ar putea să am nevoie de cardiolog după asta", a mai declarat femeia. Ulterior, s-a aflat că şerpii nu erau veninoşi, dar şi că nu au fost găsite alte reptile prin casă.
Vezi și: Bărbat mușcat de viperă la Iași. A fost solicitat elicopterul SMURD
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News