Data actualizării:
Data publicării:

Serialul „The First Lady”, care le portretizează pe Michelle Obama, Betty Ford și Eleanor Roosevelt, anulat după primul sezon

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Cultura
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Postul de televiziune Showtime a decis ca serialul său de antologie "The First Lady", o producţie în distribuţia căreia s-au aflat celebrele actriţe Viola Davis, Michelle Pfeiffer şi Gillian Anderson, să nu continue cu un al doilea sezon, la şase săptămâni după difuzarea episodului final din primul sezon, informează variety.com.

Primul sezon al acestui serial TV, regizat de Susanne Bier, a descris trei epoci diferite de la Casa Albă, prezentând activităţile politice şi vieţile private ale trei foste "prime doamne" ale Statelor Unite: Eleanor Roosevelt (Gillian Anderson), Betty Ford (Michelle Pfeiffer) şi Michelle Obama (Viola Davis).

"The First Lady" a beneficiat de cronici lipsite de entuziasm din partea criticilor de specialitate. Caroline Framke, directoarea departamentului de critică de televiziune în cadrul revistei Variety, a declarat că nu este deloc o admiratoare a conceptului structural al acestui serial, afirmând că "înghesuirea celor trei poveşti împreună nu creează doar un produs TV confuz, ci îi aduce în acelaşi timp şi un deserviciu". Această producţie de televiziune cu o distribuţie spectaculoasă nu i-a impresionat nici pe reprezentanţii The Television Academy, întrucât a primit doar trei nominalizări la premiile Emmy din acest an, toate fiind acordate la categorii tehnice.

Produs pentru Showtime de Lionsgate Television, primul sezon al acestui serial a avut 10 episoade, regizate de celebra cineastă daneză Susanne Bier, care are în palmaresul ei un premiu Oscar şi un premiu Emmy, scrie Agerpres.

Viața lui Marilyn Monroe va reveni pe marele ecran. Filmul „Blonde” a avut premiera la Deauville

Blonde, un film despre viaţa lui Marilyn Monroe, va fi proiectat în premieră în Franţa în cadrul Festivalului de cinema american de la Deauville, au anunţat marţi organizatorii evenimentului, care va avea loc în perioada 2-11 septembrie, informează AFP.

Vor fi prezenţi în oraşul normand, situat în nordul Franţei, pentru a asista la proiecţie regizorul Andrew Dominik (The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, 2007) şi protagonista peliculei, actriţa cubano-spaniolă Ana de Armas (Knives Out, No Time to Die).

Filmul a fost selectat în competiţia pentru Leul de aur pentru cel mai bun film în cadrul Festivalului de film de la Veneţia, ajuns la cea de-a 79-a ediţie, şi care va avea loc în perioada 31 august - 10 septembrie.

Blonde, o adaptare după romanul scriitoarei americane Joyce Carol Oates, spune povestea ficţionalizată a vieţii vedetei hollywoodiene moarte la 36 de ani în 1962.

Pelicula derulează traseul de coşmar al Normei Jean Baker - adevăratul nume al lui Marilyn Monroe - şi schiţează un portret necruţător al Americii anilor 50 şi 60, în special la Hollywood.

Filmul va fi lansat pe 28 septembrie exclusiv pe Netflix. Nu a fost inclus în selecţia oficială a celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de la Cannes întrucât nu a fost proiectat în vreo sală de cinema din Franţa, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel