Data publicării:

Serialul ''Stăpânul Inelelor'' va fi filmat în Noua Zeelandă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Cultura
WhatsApp

Gigantul american Amazon Prime Video a anunţat miercuri că serialul său cu buget mare ''Lord of the Rings'' (Stăpânul Inelelor) va fi filmat pe parcursul următoarelor luni în Noua Zeelandă, ţara natală a lui Peter Jackson, regizorul trilogiei ''Lord of the Rings'', potrivit AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Amazon va acorda un buget de peste un miliard de dolari (900 de milioane de euro) acestui serial, în speranţa că producţia va avea un succes comparabil cu cel al Games of Thrones, produs de HBO.

Pentru scenariştii serialului, J.D. Payne şi Patrick McKay, Noua Zeelandă oferă frumuseţea Pământului de Mijloc, universul ficţional creat în anii 1930 de scriitorul britanic J.R.R. Tolkien.

"Avem nevoie de un peisaj maiestuos, cu ţărmuri, păduri şi munţi sălbatici, care ar putea totodată găzdui decoruri, studiouri şi artizani înalt calificaţi şi experimentaţi", au menţionat aceştia într-un comunicat.

Studiourile Amazon au precizat că etapa de pre-producţie a început deja şi că filmările vor începe la Auckland, în următoarele luni.

Gigantul american şi-a luat angajamentul pentru realizarea mai multor sezoane ale acestui serial, a cărui acţiune este plasată într-o epocă anterioară celei descrise în trilogia lui Peter Jackson.

Saga realizată de cineastul neozeelandez a înregistrat un succes planetar şi a declanşat un adevărat avânt al sectorului turistic din această ţară.

În fiecare an, milioane de turişti vizitează Noua Zeelandă pentru a descoperi peisajele Pământului de Mijloc, decorul imaginar din trilogiile Hobbit şi Lord of the Rings, inspirate din opera lui Tolkien.

Aceste filme au contribuit la consacrarea Noii Zeelande drept unul dintre liderii mondiali ai industriei cinematografice, în special în domeniul efectelor speciale digitale.

"Este minunat să vedem că Noua Zeelandă şi Pământul de Mijloc îşi continuă colaborarea, a declarat ministrul Economiei neozeelandez Phil Twyford.

Potrivit Invest Auckland, o agenţie de dezvoltare economică, această producţie va genera un boom economic imens şi va crea locuri de muncă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel