Data publicării:

Serial Beckham pe Netflix. Femeia cu care fostul fotbalist ar fi avut o aventură comentează incidentul

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
După dezvăluirile din documentarul „Beckham” de pe Netflix, Rebecca Loos a rupt tăcerea.

După dezvăluirile din documentarul „Beckham” de pe Netflix, Rebecca Loos a povestit în exclusivitate pentru Daily Mail care sunt adevăratele povești despre fostul fotbalist englez David Beckham. Rememorând cu drag Londra, ea vorbește despre prima dată când l-a văzut pe iconul fotbalistic, când i-a afișat „un zâmbet obraznic”.

Dar Loos a oscilat între iritare și supărare când a urmărit documentarul despre David Beckham pe Netflix, amintindu-și de urmările aventurii lor. Ceea ce nu a spus el o enervează, spune ea. Au trecut aproape două decenii de când fosta lui asistentă a provocat o frenezie mediatică fără precedent când a făcut publice detalii despre relația lor.

Nu a stârnit o mare reacție din partea starului fotbalistic la momentul respectiv, așa că nu se aștepta ca el să abordeze subiectul – deși indirect – după atâta timp. Serialul Netflix intitulat Beckham „spune povestea din interior a unui star global de fotbal și a unui icon cultural fără niciun subiect «interzis» – inclusiv și aventura”.

Nu i se citește vreo urmă de regret pe față

 

Dar, după cum observă Rebecca, Beckham nu este exact pus în dificultate în legătură cu asta. În schimb, este întrebat pur și simplu cum s-a descurcat cu „numeroasele povești din tabloide” pe care le-a generat. Fără să facă referire directă la legătura lor sau să recunoască vina – sau orice altceva măcar vag nepotrivit – Beckham, în vârstă de 48 de ani, spune că poveștile au fost „oribile” și l-au făcut să se simtă „rău în fiecare zi”.

„El spune doar «sărmanul de mine». Trebuie să-și asume responsabilitatea”, spune Loos. „Poate spune orice îi place desigur și înțeleg că are o imagine de păstrat, dar se prezintă ca victima și mă face să par o mincinoasă, ca și cum aș fi inventat aceste povești El sugerează indirect că eu sunt cea care a făcut-o pe Victoria să sufere”.

De fapt, ea ar fi preferat ca el să nu fi vorbit deloc despre ceea ce a fost, pentru ea, un episod care i-a schimbat viața. După părerea ei, totul trecuse.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel