Sergiu Nicolaescu, un propagandist. La fel și Pataceanu
Nu mă așteptam ca Sergiu Nicolăescu să treacă de condiția sa de lacheu al ideologiei comuniste. Nici nu cred că merită să pierdem vremea ca să riscăm o comparație cu regizorii din Polonia, care, pe lângă talent, aveau și caracter. Sau cu intelectualii cehi sau slovaci care s-au opus dictaturii. Un lăutar care a ținut loc de Madona, cântând Like a virgin, în timp ce-l făcea poștă propaganda de partid și de stat. Ulterior, s-a folosit de poziția sa pentru a lua banii statului de la gura tinerilor regizori și a-i toca pe proiecte la fel de mucegăite ca el însuși.
Dacă de la un Nicolaescu n-am pretenții, de la Patapievici sau Liiceanu aș putea cere o replică la aberațiile domnului Băsescu. Sau de la fostul intelectual Sever Voinescu, actualmente activist PDL. Eu unul, poate fiindcă nu sunt filozof, nu văd nicio diferență între intelectualii aflați în slujba lui Ceaușescu, așa cum era Nicolaescu și intelectualii lui Băsescu, finanțați de la buget (Patapievici, slujbaș la ICR, Liiceanu, patron la o editură finanțată și de ICR și din manualele școlare). De altfel, eu nu văd diferențe nici între cei doi filozofi, cărora aș putea să le spun, generic, Pata-ceanu.
Sunt sigur există mari diferențe între cele două școli de gândire și aștept să mi le releve doamna Andreea Pora sau celebrul anticomunist Vladimir Tismăneanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News