Serghei Șoigu promite rușilor victoria în 2023 în mesajul său de Anul Nou
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Serghei Şoigu
Serghei Şoigu
Ministrul Apărării din Rusia spune că victoria țării sale în Ucraina este „inevitabilă”.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, spune că victoria Rusiei asupra Ucrainei este "inevitabilă" şi a salutat eroismul soldaţilor ruşi, într-un mesaj video de Anul Nou transmis sâmbătă, conform Agerpres.

Şoigu, care a fost criticat dur de vocile pro-război din Rusia pentru eşecurile de pe câmpul de luptă din timpul celor zece luni de campanie militară în Ucraina, spune că situaţia de pe liniile frontului rămâne "dificilă" şi a atacat Ucraina şi Occidentul pentru că încearcă să limiteze Rusia.

Se încearcă ștergerea „istoriei glorioase” a Rusiei



"Întâmpinăm Anul Nou într-o situaţie militară şi politică dificilă", a spus ministrul rus al Apărării. "E un moment în care se încearcă să se şteargă istoria noastră glorioasă şi marile noastre reuşite, să se demoleze monumente dedicate învingătorilor asupra fascismului, să fie puşi pe piedestal criminalii de război, să se anuleze şi să se profaneze tot ce este rusesc", a adăugat el.

Deşi luptele sângeroase continuă pe o linie a frontului de 1.000 de km, iar Rusia nu a mai obţinut niciun câştig teritorial din primele luni ale războiului, Şoigu le-a transmis soldaţilor ruşi că, "asemeni Anului Nou, victoria este inevitabilă".

Trupele ruse, salutate de ministru



Şoigu a salutat de asemenea "acţiunile nemuritoare, curajul şi altruismul dezinteresat" arătate de trupele ruse care luptă împotriva a ceea ce el numeşte "neoazism şi terorism".

Kievul şi Occidentul au respins poziţia Rusiei conform căreia ea se luptă cu "naziştii" din Ucraina, spunând că este vorba de un pretext lipsit de fundament pentru ca preşedintele rus Vladimir Putin să ocupe teritorii şi să îl înlăture pe Volodimir Zelenski într-un război de agresiune neprovocat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel