Williams contra Williams. Cine a câştigat duelul de la Indian Wells
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
foto: Twitter
foto: Twitter
Serena Williams a fost eliminată de sora sa Venus, în turul al treilea la Indian Wells (WTA).

Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, revenită în competiţie după o pauză de 14 luni, a fost învinsă în două seturi, 6-3, 6-4, de sora sa mai mare, Venus Williams, într-o partidă din turul al treilea al turneului WTA de la Indian Wells (SUA), disputată luni.

Aceasta a fost al 29-lea duel dintre surorile Williams şi al 12-lea câştigat de Venus, celelalte 17 întâlniri încheindu-se cu victoria Serenei. Venus Williams (37 ani), ocupanta locului 8 mondial, care nu o mai învinsese pe sora sa din 2014, s-a impus după o oră şi 27 minute de joc, calificându-se în optimile de finală ale competiţiei californiene, unde o va avea ca adversară pe letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul 21, care a trecut cu 6-3, 6-3, de germanca Julia Goerges (nr.12).

[citeste si]

Serena Williams (36 ani), fostă numărul unu mondial, nu mai evoluase într-o competiţie oficială din circuitul WTA din ianuarie 2017, când reuşise să îşi treacă în palmares al 23-lea său titlu de Mare Şlem, după succesul de la Australian Open. Ea a adus pe lume o fetiţă, Alexis Olympia, în luna septembrie, rodul relaţiei cu omul de afaceri Alexis Ohanian, co-fondatorul reţelei Reddit.

'Nu a fost un meci uşor, însă este bine să dispuţi meciuri de o astfel de intensitate, chiar dacă nu joc la nivelul la care îmi doresc. Deşi nu am mai jucat de peste un an, sunt dezamăgită că am pierdut. Nu aş fi jucătoarea care sunt dacă aş spune altceva. Mă aşteaptă încă multă muncă, însă ştiu că pot să reuşesc', a declarat Serena Williams după meciul cu sora sa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel