Potrivit regulamentului de vizitare, accesul se va face gratuit, în grupuri de 3 până la 12 persoane, obligatoriu alături de un ghid, iar copiii cu vârsta de până în 14 ani vor fi însoțiți de un adult. Pentru programarea grupurilor a fost creată adresa de mail: [email protected] .
Programul de vizitare diferă în funcție de sezon, astfel:
• program de iarnă (perioada 1 noiembrie – 31 martie) – Miercuri, Joi și Vineri, între orele 10:00 – 16:00, Sâmbătă și Duminică, între orele 09:00 – 15:00.
• program de vară (perioada 1 aprilie – 31 octombrie) – Miercuri, Joi și Vineri, între orele 10.00 – 19.00, Sâmbăta și Duminica, între orele 09:00 – 15:00.
“Prin amenajarea celor șapte corpuri de sere cu plante exotice, pe climate diferite, provenite din areale geografice diferite, dezvoltăm un punct de atracție pentru toți bucureștenii. Printre beneficii se numără, totodată, dezvoltarea unei zone verzi accesibile tot timpul anului, crearea unui obiectiv de interes atât pentru cetățenii sectorului, cât și pentru turiști și inițierea unei platforme educaționale și experimentale pentru elevi și studenți”, a declarat primarul Gabriel Mutu.
Pentru păstrarea temperaturii și umidității optime din sere, dar și pentru a eficientiza consumul și costurile de întreținere, au fost executate 224 de foraje geotermale. Această soluție modernă și eco este unică în Capitală, iar în România este devansată, ca putere, doar de Laserul de la Măgurele.
Anul trecut, întregul Parc Drumul Taberei a trecut printr-un proces amplu de lucrări de îmbunătățire a infrastructurii, acest loc de relaxare fiind redat comunității la standarde cu adevărat europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)