Data publicării:
Șerban Nicolae, la Antena 3: Nu mi-aș fi iertat niciodată
Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat, în direct la Antena 3, la Sinteza zilei , moderată de Mihai Gâdea, câteva detalii interesante despre vizita privată de la Cernăuți, detalii spuse în premieră la o televiziune.
”Sunt încă sub impresia unor emoții destul de mari, pentru că ieri am fost la Cernăuți. În urmă cu 100 de ani, pe 28 noiembrie 1918, se semna actul Unirii, la inițiativa Congresului General al Bucovinei, președinte era Iancu Flondor, cavalerul Flondor, pentru că fruntașii bucovineni preluaseră titlul de elită din modelul austriac și am vrut să fiu cu bucovinienii din Ucraina, de la Cernăuți, pentru că acolo s-a întâmplat, acum 100 de ani, unul dintre momentele importante ale anului 1918. La Suceava nu s-a întâmplat nimic. Înțeleg că domnul Orban a fost acolo, la o chermeză. Am trecut prin Suceava azi-noapte, încă era petrecere, dar la Suceava nu s-a întâmplat nimic”, a declarat Șerban Nicolae.
Nu mi-aș fi iertat niciodată
”M-am dus pe cont propriu, fără niciun fel de aranjament oficial, cu românii de acolo. Nu am mai fost în acea zonă, am fost și la Monumentul lui Iancu Flondor, am mai fost în Cernăuți, la mormântul lui Aron Pumnul. Am fost impresionat. Nu este o vreme bună de mers în Ucraina, dar nu mi-aș fi iertat niciodată dacă nu aș fi fost acolo”, a mai spus senatorul PSD.
”Nu era niciun oficial român. Practic, deși m-am dus într-o vizită privată, am fost singurul oficial român prezent la această manifestare. Sunt încă sub imperiul acestor emoții, pentru că nu am cunoscut oamenii de acolo, cu greutățile pe care le au, este o situație foarte grea, ofensivă, în ciuda problemelor pe care le are Guvernul ucrainean, încă găsește resurse ca să închidă școlile românești, să ia măsuri împotriva comunității de români”, a mărturisit Șerban Nicolae la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News