Sens giratoriu sub Oceanul Atlantic - Video
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Foto: Facebook Iceland Unlimited
Foto: Facebook Iceland Unlimited
Primul sens giratoriu subacvatic construit în Oceanul Atlantic a fost finalizat, acesta fiind inaugurat pe 19 decembrie, dacă echipamentul tehnic va trece testele de siguranță.

Sensul giratoriu, o premieră globală, face parte dintr-o rețea de tuneluri subacvatice de 11 kilometri, care conectează insulele Streymoy și Eysturoy, două dintre cele 18 insule din arhipelagul Feroe. Datorită acestei rețele de tuneluri, cei care se deplasează cu autoturismele între capitala Torshavn și orașul Runavik vor face 16 minute pe drum, nu o oră și 14 minute, ca până acum, potrivit companiei care a realizat proiectul, Estunlar.

Lucrarea, pe lângă partea de utilitate, poate fi văzută ca o operă de artă care va putea fi admirată de șoferi în timp ce circulă de la o insulă la alta. De exemplu, sensul giratoriu va fi decorat cu sculpturi și efecte luminoase create de artistului feroez Trondur Patursson. Un al doilea tunel, aflat în prezent în construcție, va conecta Streymoy de o altă insulă, Sandoy. Cel mai adânc punct al rețelei de tuneluri este la 187 de metri sub nivelul mării.

Pentru a călători prin acest tunel subacvatic, șoferii vor trebui să plătească o taxă de 75 de coroane daneze, echivalentul a 10 euro, pentru o singură trecere. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel