Senatul SUA a adoptat marele plan pentru climă şi sănătate al lui Biden, în valoare de 430 de miliarde de dolari
După 18 luni de negocieri şi o noapte-maraton de dezbateri, Senatul SUA a adoptat duminică marele plan al preşedintelui Joe Biden privind clima şi sănătatea, o victorie semnificativă la mai puţin de o sută de zile de la alegerile cruciale la jumătate de mandat, transmite AFP.
Numai prin voturile lor, democraţii au aprobat acest plan de investiţii de peste 430 de miliarde de dolari care, săptămâna viitoare, va fi votat de Camera Reprezentanţilor.
'Drumul a fost lung, dificil şi sinuos', a declarat liderul democrat al Senatului Chuck Schumer înaintea votului, în aplauzele furtunoase ale taberei sale. Rezultat al unor compromisuri dificile cu aripa dreaptă a Partidului Democrat, planul include cea mai mare investiţie angajată vreodată în SUA pentru climă - 370 de miliarde de dolari pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030.
Un american va primi până la 7.500 de dolari credite fiscale pentru achiziţionarea unei maşini electrice...
Prin această reformă, un american va primi până la 7.500 de dolari credite fiscale pentru achiziţionarea unei maşini electrice, iar instalarea panourilor solare pe acoperiş va fi acoperită în proporţie de 30%. Această reformă ar trebui, de asemenea, să permită întărirea rezistenţei pădurilor în faţa incendiilor de amploare care devastează vestul ţării şi a căror înmulţire este cauzată de încălzirea globală.
Câteva miliarde de dolari în credite fiscale vor fi oferite şi celor mai poluante industrii pentru a le ajuta în tranziţia energetică, măsură puternic criticată de aripa stângă a partidului, care a trebuit să accepte actualul text în lipsa convenirii unui acord mai ambiţios după luni întregi de negocieri.
Sosit la putere cu planuri uriaşe de reformă, Joe Biden şi-a văzut planurile îngropate, înviate şi iarăşi îngropate de un senator foarte moderat din tabăra lui, Joe Manchin. Având în vedere majoritatea democrată foarte subţire din Senat, reprezentantul Virginiei de Vest, stat cunoscut pentru minele sale de cărbune, are practic drept de veto asupra acestor planuri.
Influentul senator de stânga Bernie Sanders a prezentat în cursul nopţii mai multe amendamente
La sfârşitul lunii iulie, liderul democraţilor din Senat a reuşit în cele din urmă să obţină un compromis din partea lui Manchin. Influentul senator de stânga Bernie Sanders a prezentat în cursul nopţii mai multe amendamente menite să întărească aspectul social al textului, care în ultimele luni a fost considerabil erodat.
Textul prevede investiţii în valoare de 64 de miliarde de dolari în sănătate şi reducerea treptată a preţului la anumite medicamente, care pot fi de până la zece ori mai scumpe decât în alte ţări bogate.
Progresiştii au fost însă nevoiţi să abandoneze ambiţiile privind grădiniţe şi colegii publice gratuite şi o îngrijire mai bună pentru persoanele în vârstă.
'Milioane de pensionari vor continua să aibă dinţi stricaţi şi să nu primească protezele dentare, aparatele auditive sau ochelarii pe care le merită'
'Milioane de pensionari vor continua să aibă dinţi stricaţi şi să nu primească protezele dentare, aparatele auditive sau ochelarii pe care le merită', a criticat Bernie Sanders situaţia în Senat.
'Acest proiect de lege nu face nimic pentru a rezolva această problemă', a spus fostul candidat la preşedinţie. Însă tabăra democrată, nerăbdătoare să pună în aplicare acest plan înaintea periculoaselor alegeri legislative din noiembrie şi să ofere o victorie unui preşedinte cu popularitate anemică, s-a unit şi a respins marea majoritate a amendamentelor.
În paralel cu aceste investiţii masive, proiectul de lege îşi propune să reducă deficitul public cu un nou impozit minim de 15% pentru toate companiile ale căror profituri depăşesc un miliard de dolari.
Acesta urmăreşte să împiedice anumite corporaţii mari să folosească lacunele fiscale care le permiteau până acum să plătească mult mai puţin decât rata noţională. Se estimează că această măsură ar putea genera venituri federale de peste 258 de miliarde de dolari în următorii zece ani, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News