Senatul a aprobat legea pentru intervenția în cazul urșilor periculoși. Regulile intervenției
Data publicării:
Autor: Andreea Ditcov
WhatsApp
Pexels
Pexels
Senatul a aprobat proiectul de lege care reglementează sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor.

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege prin care este aprobată ordonanţa ce stabileşte sistemul de monitorizare a intervenţiilor asupra urşilor, realizate gradual, prin alungare, tranchilizare, relocare ori extragere prin eutanasiere sau împuşcare, scrie Alba24

Este vorba de OUG 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora în intravilanul localităţilor.

Senatorii s-au exprimat, în plen, în favoarea ordonanţei şi a raportului comun de admitere întocmit de Comisiile reunite de apărare, administraţie, ape şi păduri, agricultură şi pentru mediu ale Senatului cu 107 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri.

Potrivit expunerii de motive, scopul principal al ordonanţei este ocrotirea unor valori esenţiale: viaţa şi integritatea corporală ale persoanei, sănătatea şi securitatea publică, bunurile de orice fel aflate în proprietatea publică şi privată a persoanelor juridice şi fizice, fără a afecta starea de conservare favorabilă a ursului brun.

Situațiile de urgență provocate de urși s-au înmulțit

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a menţionat în comisii că, în ultimii cinci ani, au fost peste 4.000 de intervenţii ale jandarmilor, iar numărul situaţiilor critice sesizate privind urşii a crescut de 10 ori.

„Dorim să salvăm vieţile omeneşti. Viaţa umană este prioritară. Intravilanul nu este habitatul natural al animalelor sălbatice. Sper ca şi Camera Deputaţilor să analizeze şi să voteze cu aceeaşi viteză această ordonanţă de urgenţă, astfel încât Parlamentul să îşi spună ultimul cuvânt asupra acestui act normativ”, a spus, luni, Tanczos Barna, în plenul Senatului.

Ordonanţa va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, ca for decizional.

Potrivit actului normativ, sesizarea cazurilor în care este necesară intervenţia se face de orice persoană, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112.

Primarul sau viceprimarul, cunoscând circumstanțele locale, analizând expertiza profesională și gradul de risc, va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul.

OUG prevede că „intervenția imediată asupra exemplarelor de urs în intravilanul localităților se efectuează gradual” prin următoarele metode:îndepărtarea prin diverse mijloace;tranchilizare și relocare;extragere prin eutanasiere sau împușcare.

În cazul în care exemplarul îndepărtat prin alungare revine în mod repetat, echipa de intervenție procedează la intervenţia prin tranchilizare și relocarea acestuia. Tranchilizarea va fi efectuată de medicul veterinar.

Însă, dacă ursul pune în pericol siguranța cetățenilor, a bunurilor sau a echipei de intervenție acesta va putea fi ucis.

Echipa de intervenție este condusă de primar/viceprimar și este formată din jandarm, vânător și medic veterinar, iar decizia dacă animalul este ucis sau nu aparține echipei de intervenție.

Amenzi și sancțiuni

De asemenea, proiectul prevede că „împiedicarea prin orice mijloace a intervenției imediate constituie contravenție și se sancţionează cu amendă contravențională între 7.000 și 10.000 lei.”

Ordonanța prevede că pot fi împușcate și ursoaicele cu pui, caz în care puii vor ajunge într-un adăpost.

„Conform actului normativ, în cadrul fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului.

Totodată, actul normativ aprobat astăzi asigură o bază legală pentru ca primarii să își poată apăra comunitatea de pericol în condițiile legii, fără frică”, a precizat ministrul Mediului, la momentul adoptării OUG de Guvern.

Ce se întâmplă după ce ursul este împușcat

După ce ursul este împușcat, blana și craniul exemplarului ucis se predau Gărzilor forestiere, rămân în proprietatea statului, iar carcasa exemplarului extras prin împușcare revine gestionarului care a efectuat extragerea, adică fondurilor de vânătoare.

Costurile privind gestionarea exemplarelor extrase prin eutanasiere sau împuşcare vor fi suportate de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin autoritatea publică locală care are contract de permanenţă cu Gestionarul sau prin Garda forestieră, în cazul în care intervenția a fost efectuată de aceasta din urmă.

Extragerea ursului prin eutanasiere sau împuşcare se face în următoarele situaţii:

- dacă intervenţiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării şi relocării nu dau rezultate şi gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;

- dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparţinând acestora sunt puse în pericol; dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

- în cazul în care exemplarul de urs în cauză se răneşte în cursul acţiunii de intervenţie şi nu sunt identificate alte soluţii conform prezentei ordonanţe de urgenţă;

- dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată şi nu sunt identificate alte soluţii; dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viaţa.

În vederea punerii în aplicare a acestor prevederi şi pentru asigurarea serviciilor de specialitate privind tranchilizarea şi relocarea ori extragerea prin eutanasiere sau împuşcare a exemplarelor de urs, unităţile administrativ-teritoriale vor încheia contracte de prestări servicii cu gestionarii fondurilor de vânătoare şi medicii veterinari, cu respectarea legislaţiei în domeniul achiziţiilor publice.

Ce documente sunt necesare

Modelele de contracte de prestări servicii se stabilesc prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, care se emite în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Costurile privind intervenţia se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenţia în baza contractului de prestări servicii de permanenţă încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică şi se decontează de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi în baza documentelor justificative depuse de unităţile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel