Pasaje din scrisoarea lui Bota, remisă redacției DC News:
• Guvernarea PSD, în pofida unor rezultate notabile, a reflectat aceeaşi stare de permanentă improvizaţie şi derută ideologică. Am avut 34 de miniştri care s-au perindat prin funcţii, cei mai mulţi fiind paraşutaţi fără o consultare prealabilă a partidului. Guvernele noastre şi-au făcut un titlu de glorie din adoptarea unor măsuri liberale, iar măsurile de sprijin social, atât de necesare, au fost percepute drept „pomeni electorale". A fi de Stânga a devenit ceva stânjenitor pentru guvernările Ponta, parcă mereu în căutarea altui electorat decât cel propriu.
• Toate aceste lucruri s-au putut întâmpla pentru că partidul a devenit anexaguvernării, ideologia - un moft, iar viaţa şi democraţia de partid, inclusiv Departamentele partidului şi Consiliul Naţional - au fost puse între paranteze. Grupurile parlamentare, atât de importante în momentele decisive, au fost ignorate în mod sistematic, numirile în funcţii de conducere fiind făcute pe criterii subiective şi în mod netransparent. Din cel mai democratic partid din România, PSD a ajuns, cu actuala conducere, un partid al fricii, tăcerii şi complicităţilor vinovate.
• Noi, cei care am semnat această Scrisoare deschisă, credem că actuala stare de lucruri trebuie sa înceteze. Rămânerea la guvernare este obiectivul nostru comun, însă el nu poate continua să fie un pretext pentru politica pumnului în gură, a excluderii celor incomozi şi a privării membrilor de partid de dreptul fundamental la dezbatere şi competiţie de idei.
• În loc să arătam că am înţeles mesajul dat de români la vot şi că ne reformăm partidul, răspunsurile întârzie, tensiunile se acumulează, centrifugarea partidului a început, iar apelul la unitatea partidului sună tot mai fals.
• Pe zi ce trece, majoritatea parlamentară care susţine guvernarea PSD se fisurează. Spectrul unei lungi perioade de opoziţie şi al spargerii partidului este unul iminent, iar riscurile privind viitorul partidului sunt mai mari decât oricând. PSD se va reforma şi redemocratiza, sau se va scinda. Fie se va adapta noilor exigenţe ale oamenilor, fie va cădea, treptat, în irelevanţă. Încă nu este prea târziu să depăşim, cu sinceritate şi curaj, aceste momente decisive pentru prezentul şi viitorul partidului.
• Noi, cei care am semnat această Scrisoare deschisă, facem un apel de conştiinţă către toţi aleşii locali şi parlamentarii PSD care cred, ca şi noi, că partidul trebuie să redevină al membrilor, simpatizanţilor şi alegătorilor săi şi le cerem să aibă curajul de a-şi exprima opinia.
• Îi chemăm pe toţi cei care cred în nevoia unei Stângi moderne şi democratice să ni se alăture si să susţinem, împreună, prin semnarea acestei Scrisori deschise, un pachet minim de măsuri, ca ultimă şansă de a opri criza profundă pe care partidul o traversează, respectiv:
1) efectuarea unei analize obiective a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor şi stabilirea responsabilităţilor, inclusiv în cazul votului din Diaspora;
2) revenirea în partid a membrilor noştri excluşi la sfârşitul anului trecut;
3) crearea unei Comisii de pregătire şi organizare a Congresului care să includă reprezentanţii tuturor curentelor din partid, care să genereze o dezbatere internă autentică şi să se garanteze alegeri interne corecte cu toţi membrii de partid, conform Statutului PSD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024