Data publicării:

DNA: Senatorul PDL Gigi Christian Chiru, urmărit penal pentru luare de mită şi spălare de bani

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, au dispus, joi, urmărirea penală a senatorului PDL Gigi Christian Chiru pentru luare de mită, spălare de bani şi fals în declaraţii.

Potrivit procurorilor DNA, senatorul Gigi Chiru ar fi cerut, în 2010, când era şeful Inspectoratului în Construcţii Sud - Est, mită 1,5 milioane de euro pentru a favoriza un grup de firme într-un proiect de construcţie de parcuri eoliene în Dobrogea.

"La data de 19 august 2010, suspectul Chiru Gigi Christian a pretins de la un martor denunțător și de la un om de afaceri, suma de 1.500 000 euro, în forma disimulată a unui contract de împrumut fictiv, în vederea îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii îndeplinirii unui act ce intra în atribuțiile sale de inspector șef al Inspectoratului Regional în Construcții Sud - Est, într-o manieră favorabilă grupului de firme: S.C. EOLICA DOBROGEA S.R.L. ROMÂNIA, EOLICA DOBROGEA AG, EOLICA DOBROGEA X GMBH.
Concret, în schimbul acestei sume de bani, suspectul a promis ca, de la nivelul funcției de inspector șef al Inspectoratului Teritorial în Construcții Sud-Est Constanța, să sprijine interesele patrimoniale ale acestei persoane juridice în proiectele aflate în derulare privind construcția de parcuri eoliene în Dobrogea.
Totodată, pretinderea a fost făcută și în vederea asigurării protecției juridice a grupului de firme respectiv în litigiile existente cu concurentul, grupul Cez România.
În acest context, la data de 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a primit de omul de afaceri suma de 300.000 euro și a acceptat reînnoirea promisiunii de a primi de la aceeași persoană suma de 1.200.000 euro, în aceleași scopuri menționate anterior și sub forma disimulată a cesiunii către aceeași persoană a dreptului de creanță al „creditorului" Chiru Gigi Christian, izvorât din contractul de împrumut, încheiat la data de 19 august 2010.
Obligațiile izvorâte din acest contract fictiv au fost garantate prin instituirea în favoarea „creditorului" a unui drept de gaj asupra a 5% din părțile sociale ale Sc Eolica Dobrogea Srl România.
Cunoscând că sumele de 1.200.000 euro, respectiv de 300.000 euro provin din comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, la datele de 19 august 2010 și 23 septembrie 2011, suspectul Chiru Gigi Christian a disimulat adevărata natură a dispoziției și circulației banilor, în contracte de împrumut, respectiv de cesiune de creanță.
În calitate de senator în Parlamentul României, suspectul Chiru Gigi Christian, în datele de 19.12.2012, 11.06.2013 și 12.06.2014, a făcut declarații false privind creanțele deținute, în sensul omisiunii mențiunilor privind cele două acte oneroase, respectiv contractul de împrumut și contractul de cesiune de creanță", se precizează în comunicatul DNA.

În acest dosar, în care fac cercetări pentru fapte de corupţie care ar fi fost comise în perioada 2010-2014, procurorii DNA au făcut joi 22 de percheziţii în Bucureşti şi Constanţa, la sediile unor firme şi la locuinţele unor persoane.

Gigi Chiru este preşedintele PDL Constanţa şi este la primul mandat de senator.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel