Data publicării:

Senatorul John McCain, diagnosticat cu cancer cerebral revine în Senat pentru un vot important

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Senatorul american John McCain, diagnosticat săptămâna trecută cu cancer cerebral, a anunțat că revine marți la lucru în Congres, pentru a participa la un vot considerat crucial pentru reforma sistemului de sănătate, relatează Reuters și DPA.

"Aștept cu nerăbdare să mă întorc mâine la Senat pentru a continua lucrul la reforma în sănătate, legea apărării și sancțiunile privind Rusia", a transmis luni seara pe Twitter senatorul în vârstă de 80 de ani.

Senatorul de Arizona, fost prizonier de război în timpul războiului din Vietnam și fost candidat la președinție, în 2000 și 2008, a fost supus săptămâna trecută unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unui cheag de sânge deasupra ochiului stâng, prilej cu care s-a descoperit un glioblastom, o tumoră cerebrală malignă.

La votul de marți, senatorii trebuie să decidă dacă să înceapă sau nu dezbaterile în plen cu privire la o lege care să înlocuiască așa-zisa Obamacare, legea sănătății adoptată în timpul fostei administrații democrate a președintelui Barack Obama, în 2010. Dacă liderii Senatului nu vor întruni suficiente voturi în favoarea versiunii lor de înlocuire a legii Obamacare, vor fi nevoiți să găsească altă strategie sau să treacă la alte probleme legislative. Camera Reprezentanților a adoptat legea de reformă în sănătate în aprilie.

Președintele Donald Trump și-a intensificat criticile la adresa senatorilor republicani pentru eșecul de a adopta o nouă lege a sănătății și chiar luni i-a chemat la Casa Albă pentru a le reproșa că nu și-au "făcut datoria de a pune capăt coșmarului Obamacare".

Cum niciun democrat nu va vota probabil în favoarea lansării dezbaterilor, republicanii — care ocupă 52 de locuri din cele 100 ale Senatului — nu-și pot permite să piardă mai mult de două voturi. Senatoarea Susan Collins este singurul republican care a declarat public că va vota împotrivă, dar este posibil să i se alăture și alții, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel